X
    Categories: Fără categorie

Feliz Año Nuevo

Nu stiu cum in locul asta uitat de lume am semnal wireless… dar ma bucur

Prima zi in statul Veracruz, undeva la 400 km de Mexico City. Suntem intr-un orasel micut, Nogales, uitat de lume, orasul natal al tatalui Anei, la vreo 150 km de portul Veracruz. Intr-atat de micut incat la prima vedere faptul ca stam o saptamana ar trebui sa ne sperie. Momentam nici nu ne dam seama ca e 31 decembrie. Ne trezim ca gainile la 7-8 dimineata. La ora 10 seara cadem rupti de oboseala, neacomodati fiind cu diferenta de fus orar (ora 10 inseamna ora 6 in Romania). Suntem usor panicati ca nu o sa prindem noul an asta seara, daca ne loveste din nou somnul.

Nogales

Oraselul este inconjurat de munti, in lipsa unui alt cuvant. Se simte un fel de primavara in aer, seri racoroase dar cu umiditate ridicata.

Drumul din Mexico City pana aici: mai mult de ora si jumatate pana am iesit din oras, desi nu era foarte aglomerat. Pentru Irina a fost oarecum socant (eu eram cat de cat obisnuit, cum vazusem ceva din mexic si pe vapor): tot orasul pare construit de pe azi pe maine, fara nici un fel de plan, la modul “hai sa construim ceva, cat mai repede, nu conteaza cum”. Mexico City este situat la o altitudine de 2000m, desi traiesti cu impresia ca este un oras obisnuit de campie. In stanga, in departare, se vede Pico de Orizaba, cel mai inalt varf din Mexic (5600m). 5600 m?!

cel mai inalt varf din Mexic

Brusc intram intr-o mare de nori iar peisajul de campie se transforma intr-unul montan, cu privelisti spectaculoase. Asta in timp ce coboram cu masina. Ceata se asterne pe drum, ascunde hauri fara sfarsit. Nu am cum sa pozez ce se intampla, totul se desfasoara prea repede!

Stam in casa de vacanta a familiei Vega. Doua camere mari, o sufragerie, curte. Noi (eu si Irina) stam intr-una din camere, in timp ce familia Vega s-a inghesuit in camera alaturata, cu cei doi schnauzeri.

casa de vacanta a familiei vega

Ma simt autist in prezenta familiei Vega. Nu stiu inca cum sa ma comport iar ei se poarta mult prea ok cu mine. Doar cu Ana ne conversam in engleza, parintii Anei sunt “spanish only”, iar sora Anei, Daniela, este mult prea timida ca sa zica ceva, in engleza sau spaniola (are 17 ani, vrea sa invete japoneza si sa faca graphic designer, fiind pasionata de anime). Ma inteleg bine si cu cele doua fete schnauzer, Suky si Lady, nu avem probleme de comunicare.

Irina si unul din schnauzerii familiei vega, suky

Este foarte frustrant ca desi inteleg ceva spaniola, nu pot sa verbalizez nimic, decat monosilabic: si, no, gracias. Asa ca sunt momente lungi de tacere la masa, zambind unii la altii, “si”, “no”.
Senor Armando Vega, inginer, este tatal arhetipal, dupa cum observa Irina. Aseara aranja gradina cu lumini de craciun. Totul este mentinut in cea mai deplina ordine, in contrast cu celalalt Mexic, haotic si fara noima. Familia Vega face parte din clasa medie, daca nu instarita. Casa lor din Mexico City arata impecabil.

Ana este insarcinata in luna a 8-a. Dar nu da semne de oboseala. Merge cu noi sa ne arate oraselul. Aici e biserica, aici e laguna, dar acum e frig si nu e nimeni in apa. Mergem la unchiul ei, care are un mic magazin cu de toate. Pare ca eu si cu Irina ne uitam la televizor. Lipsesc subtitrarile, dar intelegem, ne straduim sa intelegem. Din cand in cand obosim si lasam sa treaca cuvintele fara sa incercam a le intelege. Scurtele intrebari ale sotiei unchiului Anei (ok, deja e limbaj de telenovela) ne iau din fata televizorului si ne introduc in film. Ana e translator, in cazul ca raspunsul nu e monosilabic.

admin: