Pe 30 iulie am ajuns la concertul din Atena. N-a fost chiar Atena, desi pe bilet asa scria. Mai greu de gasit drumul spre concert, la 40 km distanta de Atena, dar in definitiv s-a meritat, mai ales ca peisajul se cerea fotografiat:

Terra Vibe park, locul de desfasurare al concertului, este la fel de spectaculos: in aer liber, munti imprejur, liniste cat cuprinde:

Cohen a urcat pe scena la ora 21:00 si a terminat la 24:00. 3 ore de concert, la capatul carora nu parea deloc obosit (desi nu facea ture “de stadion” ca alti bunici intr-ale muzicii - vezi Mick Jagger). Deloc rau la 73 de ani. A inceput concertul printr-un discurs (in greaca) adresat celor 3-5,000 de greci prezenti. Nu am inteles ce le-a zis, parea sa fie de bine Apoi timp de 3 ore, cu cateva pauze scurte, a trecut prin toata discografia, incepand cu Dance me to the end of love, continuand cu The Future si terminand cu Famous Blue Raincoat (exact in aceasta ordine). Totul suna intr-un mare fel. Vocea i-a s-a transformat cu anii in exact ce aveau nevoie cantecele lui.  In scurtele pauze iesea si revenea pe scena in pas de copil, alergand, autoironic. Pe scena a fost doar muzica, efectele speciale au lipsit (doar ceva efecte banale de lumini, de care m-am bucurat doar eu - pentru fotografii). Publicul, atat cat a fost el, a stiut sa interactioneze inteligent cu ce se intampla pe scena, raspunzand la o gluma existentiala a lui cohen (revelatia absolutului ascultandu-le pe surorile Webb, ce-l acompaniau, fredonand du dam dam in timpul “Tower of songs”): publicul a preluat raspunsul si l-a dus mai departe (pret de cateva minute) dupa incheierea melodiei. “du dam dam…” Urmeaza Bucuresti…
In afara de poze (galeria completa aici) la sfarsit gasiti si doua filmulete din timpul concertului (primul al meu, tremurat si cu sunetul prost):

Pisici cersetoare, pisici suparate, pisici cu priviri de caine, pisici speriate, pisici lenese… Iete pisici!

Lipseau din galerie cateva poze din prima luna pe vapor: Fantasy, septembrie-octombrie 2007.

Disclaimer: Stiu ca n-aveti mai mult de cinci minute la dispozitie, trebuie sa va intoarceti la treaba. Lumea munceste, nu sta sa citeasca bloguri… Dar daca aveti si daca puteti, va rog sa cititi si sa ascultati ce zic eu aici! Suntem sapte copii… Daca nu, viata n-are niciun sens…* Asa ca nu e necesar sa vizionati toate clipurile de pe youtube aruncate aici, puteti sari in limita timpului disponibil peste primul, peste al doilea, sigur peste al treilea. Ultimele patru se merita ascultate, macar primele acorduri, primele masuri… Dar macar cititi tot! Multumesc!

3,2,1…

Pe vapor fiecare saptamana seamana cu cea care a trecut si cu cea care va sa vina. Groundhog week, varianta pe apa (plata).

Phil Connors: Do you ever have deja vu Mrs Lancaster?
Mrs Lancaster: I don’t think so, but I could check with the kitchen.

Fiecare zi seamana in cele mai mici amanunte cu ziua din saptamana precedenta. Vorba poetului (national):
Alte masti, aceeasi piesa
Alte guri, aceeasi gama.

Oamenii se schimba, dar sunt invariabil aceiasi. Si tu esti la fel. In gangway repeti ad nauseum aceleasi fraze, cu zambet mecanic: “Goood Morning! Welcome to….” Oamenii iti pun in galerie aceleasi intrebari ca saptamana trecuta, au aceleasi reactii si nedumeriri. Uneori iti vine sa-i intrebi: “Do you ever have deja vu Mr. Passanger?” da ti-e frica sa nu-ti raspunda ca l-a uitat acasa impreuna cu incarcatorul pentru aparatul foto. Te si enervezi pentru ca ti se pare ca i-ai mai explicat aceleasi lucruri si cu o saptamana in urma. Si uite, aparent n-a retinut nimic…
In Cabo:
“Step behind the wheel (my little girl/drive anywhere/ do what you want/ I don’t care…). Take a picture with the pirate…. Aaaargh!”
Dupa alte doua secunde:
“Step behind the wheel… (oh little girl/ there are times when I feel/ I rather not be/ the one behind the wheel)….” Dupa alte doua secunde “…. (Sweet little girl/ I prefer/ you behind the wheel/ and me the passenger!)”

Pana se face ora 11 si te poti intoarce pe vapor, unde, surpriza, la fel ca saptamana trecuta, vei avea formal night. “Good evening! Nice dress! Step right here for a picture…” dupa alte doua secunde “Good evening….” si dupa alte doua secunde “Omlette du fromage, omlette du fromage, omlette du fromage, omlette du fromage, omlette du fromage…”

Dar nu numai atat. Mai e si muzica. Muzica de pe vapor. Trioul din Belarus care vine in fiecare seara in atrium. Doua fete ca niste flori… Nu au foarte multe melodii in repertoriu. Le intuiesti si ordinea. In timp ce te chinui sa pari fericiti si sa chemi lumea la poze, incepe “Suite nr. 3 in re major”. Si desi este intr-o cheie majora si nu minora, deci in principiu e vesela, nu trista, te cuprinde brusc o stare de nustiuce existential, care te face sa-ti piara tot zambetul fortat de pe buze. Zgomotul de fond se estompeaza, auzi doar muzica, uiti de roll-count si de fraze prefabricate, portrete prefabricate, zambete prefabricate, [insert word] prefabricate…

In clipele de pauza muzica inca se aude, se aude peste tot, prin difuzoarele plasate pana si in toalete. Invariabil, zilnic, timp de sapte luni auzi “Message in a bottle” - Police. Discul cu muzica se desfasoara automat, fara interventie umana. Versurile sunt insa mult prea ironice, cineva se joaca cu noi:

Just a castaway, an island lost at sea, oh
Another lonely day, with no one here but me, oh
More loneliness than any man could bear
Rescue me before I fall into despair, oh

Ill send an s.o.s. to the world
I hope that someone gets my
Message in a bottle….

Scena din atrium este impartita de trioul din Belarus cu Pat, american sadea, interpret de slagare country. Cam obosit, spre 60 de ani, personaj aparent trist (fara ca el sa o stie). O place pe Ana din departamentul foto. Ii dedica in fiecare seara “Anna (Go to him)” in timp ce Ana inchide galerie si roseste ca o scolarita (mai mult de rusine decat de altceva). Ii cere sa-i faca o poza cu aparatul lui, numai el stie pentru ce (restul pot intui). Dar n-are fixuri. Daca Ana nu e, se scoala la 6 dimineata sa manance in crew mess doar ca sa o vada pe o filipineza cum mananca. Fixuri minore, interschimbabile.

Pat canta deseori blazat, uneori cu feeling, de cele mai multa ori doar canta… despre chestii fara importanta, cu repertoriu imprumutat de la Willie Nelson, Johnny Cash (Ring of fire, Walk the line) si altii ca ei. Mie imi placea tare mult “On the road again” a lui Willie Nelson. Imi placea, pentru ca el i-a dat un aer tare… cheesy (in lipsa altui cuvant), prin inlocuirea lui road cu boat:

On the boat again
Goin’ places that I’ve never been
Seein’ things that I may never see again,
And I can’t wait to get on that boat again

*oricum n-are, dar trebuia sa va conving

In general vasele Carnival imprumuta foarte mult din sclipiciul si culorile Las Vegas-ului. Kitsch-ul este astfel inevitabil. Carnival Pride (construit in 2001) face intr-o anumita masura exceptie de la regula. Comparandu-l cu Fantasy, un vas construit la inceputul anilor ‘90, la prima vedere Carnival Pride pare ceva mai sobru (efectul lemnului de mahon), cu mai putin sclipici si neon.  Este decorat in mare parte in stil renascentist, cu reproduceri de picturi raspandite pe tot vaporul.

Renaissance Atrium - Mijlocul vaporului, puntea 2 (Promenade). Pe Puntea 3 (nivelul de la care a fost facuta poza), Atlantic Deck, este situata galeria foto.

Trio-ul de muzica clasica (Belarus) din Atrium:

Unii dintre pasagerii mai in varsta erau deranjati de nuditatea afisata pe pereti.

Gift shop - puntea 3 (Atlantic)

Normandie Dining Room, cu o capacitate de 1,200 de locuri.

Sunset Garden

Taj Mahal - sala de spectacole

Capela - puntea 3 (Atlantic)

Casino - puntea 2 (Promenade)

Starry night lounge - inspirata de pictura cu acelasi nume a lui van Gogh.

Ivory Piano bar

Internet Cafe&Library

David’s Supper Club - restaurant select, situat in cosul vaporului (puntile 10-11)

Cel mai important loc de pe vapor, pentru angajati, Crew Bar-ul, puntea 4.

Seria completa - notoriu.ro

***

Nu am apucat sa interactionez prea mult cu americanii in mediul lor natural, neavand prea mult timp la dispozitie in porturile respective (Long Beach, New Orleans). Americanii pe care i-am intalnit eu sunt in majoritate pasageri, o specie aparte din simplul motiv ca sunt niste americani in vacanta, care se comporta altfel decat in mod obisnuit. Nu ca asti cum se comporta ei in mod obisnuit, am vazut doar in filme

***

In primele zile pe pamant american, toata lumea parea sa fie prietenoasa. „We are actually very self-absorbed and mean!” a venit raspunsul stewardesei din avionul spre New Orleans, dupa ce viitori mei colegii de pe Carnival Fantasy (Yugoslavia reunited – ce ironie) spuneau in gura mare cat de misto e in USA si cat de ok sunt oamenii.

***

Mai toti sclavii de pe Carnival (printre care si eu) susoteau numai cuvinte de ocara la adresa americanilor: „ce prosti, ce tampiti, ce dementi…. sunt americanii!”. Dar asta e normal, era mijlocul prin care ne defulam dupa orele lungi petrecute zambind fals, cu atitudine de „Yesmeni”.

***

Mai mult de 90% dintre pasageri erau absolut ok, asta s-ar traduce prin: „Eu imi vad de treaba, ei isi vad de traba, ce fericiti suntem cu totii!”. 5-10% dintre pasageri erau cei pentru care generalizam la nivel de natie. Cei permanent nemultumiti, care simt nevoia sa se planga pentru orice lucru care nu le convine, cei ignoranti sau doar complet prosti, cei nesimtiti. Genul de oameni care se gasesc peste tot, in orice colt al lumii. Poate in cazul americanilor genul asta de oameni sunt ceva mai agresivi, chestie de cultura capitalista. Au observat ca daca se plang de ceva cand fac afaceri cu o corporatie, vor avea anumite avantaje: chestii gratis, pe care nu le-ar fi primit daca ar fi stat in banca lor cuminti, atentie exagerata. Clientul trebuie sa fie intotdeauna multumit, spune cliseul corporatist.De multe ori, cand imi spuneam in gand „ce prosti, ce tampiti”, imi strafulgera prin minte cosmarul unui vas de croaziera plini de romani autentici. Cu siguranta ar fi fost mult mai dramatic.

***

Ca fotograf, pasagerii ma enervau cand incercau sa fure poze, sa faca poze la poze, sa faca poze in timp ce eu incercam sa fac poze. Uneori ma enervau si pentru ca nu stateau la poze iar eu nu puteam sa-mi ating tinta de poze. Frustrari de angajat, nimic mai mult.

***

Alb si negruNegrii americani din New Orleans erau foarte deschisi, pusi pe distractie, usor de intrat in vorba cu ei si de chemat la poze. Insa deveneau foarte periculosi in momentul in care ceva nu le convenea sau nu li se dadea atentia cuvenita. Sau atunci cand se puneau pe furat poze, in ultima zi. Imi era frica sa fac pe politistul in timp ce 3-4 negrese, din seria big-mama (peste 100kg de fiecare) incercau sa iasa cu pozele neplatite afara din galerie.Nu ca albii nu furau poze, ba din contra. In general aveau alte metode, mai putin palpabile (dar mai enervante pentru mine). Se ascundeau intr-un colt si faceau poze la poze. Eu trebuia sa le cer (cu foarte multa atentie la cuvinte) sa se opreasca si sa stearga pozele. „Da’ de ce?”, venea intrebarea lor nevinovata.Negrii si negresele din New Orleans aveau stil, albii aratau ca niste cowboy obositi.

***

Pasagerii nu sunt atat de obezi precum se spune despre americani. Asta pentru ca am stat mai mult pe Carnival Pride, care isi ia cei mai multi pasageri din zona LA. Proximitatea cu Hollywood-ul ii determina probabil sa fie ceva mai atenti la dieta. Cei din New Orleans se apropiau de cliseul de obezitate american. Pacat de negrese, care altfel ar fi aratat foarte bine.

***

Pasagerii sunt foarte usor de impresionat. Intri usor in vorba cu ei, vor sa auda povesti (lacrimogene), sa compatimeasca viata angajatilor pe vasele de croaziera, totul cu un aer de superioritate si perversitate.

***

Pasagerii au instinct de turma. Ii urmeaza pe ceilalti oriunde ar fi. Sunt atenti la semne si la ceafa celui din fata. Daca ies de pe vapor si li se ofera doua culoare, il aleg invariabil doar pe cel aglomerat, pe care au iesit cei de dinaintea lor, chiar daca celalalt este liber. Pasagerii aleg neconditionat sa stea la coada, le face placere. Daca e coada, inseamna ca e ceva bun, cei din fata lui trebuie sa stie mai bine, nu degeaba stau la coada.

***

Pasagerii iubesc cumparaturile, ca nu degeaba sunt o societate de consum. „Shopping is fun!”, asta o stie orice american. Cumpara orice daca scrie pe acel orice ca este la juma’ de pret, daca li se ceva gratis, daca au impresia ca maine se termina stocul. Nu conteaza daca au sau nu nevoie de produsul respectiv, important e sa fie la reduceri. Evident ca pe vapor totul era la 50% reducere, just in case, la fel ca saptaman trecuta si saptamana de dinainte si probabil in saptamanile din ultimii 20 de ani. Uimitor, inca merge, pasagerii nu se satura.

***

Pasagerii se distreaza, in felul lor americanesc, ca doar d-aia sunt in vacanta. Nu-si vor aminti pe ce vas au fost, in ce locuri au ajuns (multi nu-si mai aminteau astfel de amanunte din croazierele anterioare), dar vor raspunde toti, invariabil: „Anyway, I don’t remember but it was alot of fun, I tell you!” Isi etaleaza ignoranta cu mandrie.

***

In cele din urma tot ce spun despre americani (pasageri) poate fi la fel de bine spus despre orice alt popor sau grup de oameni ales arbitrar. Totusi, ce as mai fi scris aici daca nu generalizam in halul asta?