dus cu pluta pe uscat

Pentru ca momentan ma opresc aici… aici in Essen, in curand Bucuresti.

Ultimele 3 zile petrecte in Essen: orasel industrial din zona Ruhr, ridicat de familia Krupp, tipic nemtesc, in care totul se afla acolo unde trebuie, fara nimic spectaculos (de bine sau rau; in general doar de bine). Reconstruit dupa razboi – in urma bombordamentelor nu mai ramasese aproape nimic in picioare (peste 90% distrus). Printre putinele ramase in picioare, Villa Hügel, casa familiei Krupp:

Astazi in Düsseldorf si Wuppertal cu Alina. Distractiv, am mers cu trenul suspendat din Wuppertal (Schwebebahn), de-a lungul raului Wupper (gehen über Wupper – o expresie care s-ar traduce prin “a se duce dracului”), apoi ceva Düsseldorf, cu ale sale Rheinturm si Königstrasse.

Iar eu încălecai p-o şa … asa.

De duminica seara pana miercuri seara. Vreme in contrast maxim cu cea din Mexic. Daca acolo nu am prins ploaie (cum n-am prins nici in cele 7 luni de pe vas), in Belgia am avut parte numai de ploaie, vant, frig. Timp tocmai bun de vizitat Grande Place, Atomiumul, Waterloo (avem piramida si aici), Manneken Pis (Give Manneken Pis a chance) si ce mai ofera orasul.

Film belgian (nu stiam ca exista): seara petrecuta la intalnirea copropietarilor unui imobil vechi, de pe la 1800, cum sunt toate acolo, invitat de verisoara mea: “El e portughez, are un restaurant, ea are o galerie de arta, ea e logoped” Ca in “Le scaphandre et le papillon?” “Logopeda” se intoarce: “Da, exact!”

Lila, nepoata, fiind intrebata in romana daca intelege ceva din ce se vorbeste (tot pe romaneste): “Je comprendre rien!”.

Deja in Essen, Germania, dupa 3 zile in Brussels. Pana ajung la pozele din Brussels, sa inchei capitolul Mexic. Poze cu Ana, Keoni, Ronelio, Daniela si o veverita:

…fluturii monarhi cand se duc?

Se duc in vacanta in Mexic (Michoacan- Angangueo, Ocampo) la 4000 de km de locurile natale (Canada). Nu toti, fiecare a 4-a sau a 5-a generatie, cei mai norocosi, generatia de non-sacrificiu, care traieste 7-8 luni (vs. 2 luni, media pentru cei de dinaintea lor). In total vreo 250 milioane de fluturi ajung aici intregi. Evident ca nimeni nu s-a prins cum se intorc generatiile urmatoare in exact aceleasi locuri, urmand acelasi traseu cu cel al stra-stra-bunicilor. Irelevant, spectacolul in sine este fascinant. Odata ajunsi la 3000m, dupa un urcus de 45 de minute, fluturii ne iau in primire. Nu unul, nu doi, ci cateva zeci de mii.

Mexico City nu este un oras in care sa-ti doresti sa locuiesti. Este mult prea mare pentru a intelege ceva din el, este construit haotic (cu exceptia catorva zone), mult prea poluat, rata criminalitatii este mult peste ceea ce poate fi considerat suportabil, traficul este infernal, standardul de viata nu e nici el prea vesel.

Daca vi se pare ca Bucurestiul este un oras nesigur, veniti atunci in Mexico City. 10 crime la 100,000 locuitori, in fiecare an (adica ~1800 de crime pe an la o populatie de 20 milioane; luam in calcul zona metropolitana). Bucurestiul se poate lauda doar cu cateva zeci de crime pe an la cele 2 milioane de locuitori (o crima la fiecare 100,000 locuitori). In traducere libera, incomparabil mai multe sanse de a muri ucis in Mexico City decat in Bucuresti. Cum a aflat si un francez care a incercat sa schimbe 4800 euro si 370$ in aeroportul international. Astfel de cazuri sunt saptamanale, nu exceptii de la regula ca la noi (vezi atacul din Brasov).

La rapiri, Mexico City sta chiar mai bine. E la fel de sigur ca Bagdadul. Nu se pune problema sa mergi dupa 10 seara singur pe strada, in orice zona a orasului. Nici in timpul zilei nu este prea indicat sa mergi singur, oriunde ai vrea sa mergi. Nu poti opri taxiul pe strada, pentru ca una dintre cele mai raspandite metode de rapire este cu “taxiul pirat”. Ajungi la alta adresa, daca ai noroc doar cu bani luati si pentru scurt timp (kidnap express). Nu li se intampla doar turistilor (de altfel rapitorii nu se prea baga la turisti), ci mexicanilor de rand. Se cere tot mai insistent reintroducerea pedepsei cu moartea, desi probabil ca nu va avea niciun efect. Oricum politia si justitia sunt corupte, pedepsele pentru asasinate si rapiri sunt deja foarte mari.

Femeile au vagoane separate in metrou, din motive de siguranta si pentru a evita imbrancelile si mainile aiurea atat de frecvente aici (metroul e foarte ieftin: ~40 bani o calatorie). Pietonii nu au niciun drept, daca sunt masini in dreptul trecerii de pieton e indicat sa incerce la alta ora sau in alta zi.

Cu toate acestea, Mexico City merita a fi vizitat. Macar pentru a vedea cum arata o asemenea aglomerare de oameni. Apoi, sunt lucruri de vazut prin preajma: Teotihucan, Xochimilco, fluturii din Michoacan (scriu in curand si despre ei). 4-5 zile, nu mai mult. Altfel, Mexicul ofera locuri mult mai interesante de vizitat decat capitala.

In Mexico City, undeva la 30 km de centru (chiar aproape, dupa standardele lor), plimbare cu barca (Viva Flor) prin canalele Xochimilco, tot ce a mai ramas din lacul cu acelasi nume, de pe vremea aztecilor. Daca ti-e foame, opresti barca cu mancare, daca ai chef de muzica, opresti barca cu formatia vocal-instrumentala, care se va tine de tine pana unde ii platesti. N-am vazut in schimb niciun ATM pe vreuna din barcile multicolore, cu nume la fel de “stralucitoare”:

Numele (Keoni) e de origine hawaiiana. Ana spunea ca a ales un nume dintr-o zona care se afla (mai mult sau mai putin) la jumatatea distantei dintre Mexic si Filipine.

In contextul actual al crizei economice, se vinde casa P+1, 5 camere, garaj, zona linistita, in Turbaco, la 15 minute de Cartagena, Columbia. Cum acasa preturile au inceput din nou sa creasca, aveti o alternativa. Doar 150,000$. Suna acum! 🙂