Archive for January, 2008
Thursday, January 31st, 2008
Evaluarea
Evaluarea performantelor se intampla la sfarsitul fiecarui contract, cu exceptia fotografilor aflati la primului contract. O prima evaluare are loc dupa primele trei saptamani de training, urmatoarea fiind dupa alte trei luni de proba. Managerul (sau trainerul) este cel care face de regula evaluarea.
Cele maxim 100 de puncte care se pot obtine in urma unei evaluari se impart astfel:
- 30 de puncte – Hospitality (Guest interaction, Friendliness in guest services, Helpfulness)
- 20 de puncte – Characteristics (Ambition/Initiative, Appereance, Attitude/Cooperation, Communication, Equipment maintainance, Dependability)
- 35 de puncte – Work performance (Photographic Skills, Productivity, Gallery skills, Composition & Camera knowledge, Photographic creativity, Team work)
- 15 puncte – Regulatory compliance (Environmental & Public health compliance, Commitment to vessel safety, Photo lab procedures)
„Fotografia” pentru Carnival are foarte putina legatura cu Fotografia. Doar 18 puncte din evaluare tin cont de asa ceva (Photographic skills, Composition & camera knowledge, Photographic creativity) . Mult mai importante pentru Carnival par a fi punctele care au legatura directa sau indirecta cu abilitatile de vanzari. Deloc surprinzator, pentru ca pe vapoarele Carnival nu se face fotografie, se fac doar bani. Iar abilitatile de fotograf sunt nule in contextul in care produsul final al muncii nu poate fi vandut mai departe catre pasageri. Lumea cumpara poze chiar daca compozitia sau expunerea lasa mult de dorit. Importanta este productia de poze la hectar de pasageri iar apoi abilitatile de buna ziua, saru’mana, up-selling, now only 9,99$ etc.
2 Comments » - Posted in pe plantatie,Pride by admin
Sunday, January 27th, 2008
Whale Watching in Cabo San Lucas
Pentru pasageri costul e de 100$. Include plimabrea cu barca (un fel de salupa de mare viteza, max. 15 persoane) timp de 2 ½ ore in zona in care se gasesc balenele. Si cam atat.
Balenele nu sunt o raritate in Cabo, in special balenele cu cocoasa (humpback whales). Sezonul incepe in decembrie si se termina la sfarsitul lui martie, cand incep migratia spre locurile de origine, in apele din Alaska.
Salupa ne duce in larg, dupa un popas de doua minute in jurul celebrului arc din Cabo (El Arco de Cabo san Lucas), unde privim leii de mare lenevind.
Imediat ce trecem de arc, suntem intampinati de cativa delfini, care inoata in viteza cand in stanga cand in dreapta salupei. Foarte greu sa-i prind in poze. Sunt rapizi si impredicitbili, ies la suprafata sa respire pentru mai putin de o secunda. Nu am idee unde vor aparea in momentul urmator. Camera si obiectivul nu prea performante nu-mi sunt de ajutor. Delfinii ne insotesc cateva minute, pana ajungem in larg.
Locul in care se gasesc balenele e usor de localizat: oriunde se vad multe salupe, barci, iahturi pline cu turisti. Poate va intrebati ce e asa de interesat de vazut la niste balene cu cocoasa: niste mamifere masive, cantarind 25-40 de tone, 12-15 metri in lungime. Sunt recunoscute pentru acrobatiile spectaculoase pe care le fac, dislocand apa cu corpul lor masiv, lovind apa cu coada sau inotatoarea laterala . Mai sunt recunoscute si pentru cantecele complexe al caror scop nu este inca pe deplin cunoscut.
Exursia la care am participat a fost insa una neobisnuita. Nu am vazut balenele desfasurandu-si acrobatiile obisnuite. La scurt timp dupa ce am ajuns in larg, atentia ne-a fost captata de o balena prinsa intr-o plasa de peste. Infasurata intr-un navod, mai bine spus. Priveliste destul de deprimanta: se misca cu greutate, respira cu greutate. Excursia de privit balene s-a schimbat brusc intr-una de salvat balena prinsa in navod. Oscar, ghidul din salupa in care ma aflam, a decis sa cheme ajutor si sa intre el insusi in apa pentru a taia plasa din jurul balenei. Asa ca toti cei 15 pasageri din salupa am fost mutati intr-alta unde se mai aflau alte 15 persoane. Timp de o ora am asistat la incercarile disperate de a taia navodul din jurul balenei. Operatiune anevoioasa. Balena a inteles destul de repede ca cineva incerca sa o salveze, asa ca a incetat sa mai dispara cu minutele si s-a mentinut pe tot timpul operatiunii la suprafata apei.
Pana nu demult, balenele cu cocoasa erau pe cale de disparitie. In 1966, cand a intrat in vigoare o lege care interzicea pescuitul acestor balene, mai ramasesera cateva mii de exmplare din cateva sute de mii. Intre timp situatia s-a imbunatatit, estimandu-se un numar de 25,000 – 70,000 de exemplare in prezent.
Nu am apucat sa vad sfarsitul operatiunii, fiind nevoiti sa ne intoarcem in Cabo. Am plecat in momentul in care scufundatorilor li se terminase oxigenul iar marina mexicana tocmai venea in ajutor.
La o saptamana dupa, la intoarcerea in Cabo, primul lucru pe care l-am facut odata ajuns pe uscat a fost sa ma interesez daca balena a fost salvata. Operatorul de tur mi-a spus ca dupa cateva ore si tuburi de oxigen au reusit sa elibereze balena. Happy ending…
4 Comments » - Posted in Pride by admin
Monday, January 21st, 2008
Renewal of vows…
…s-ar traduce prin “Reinnoire a juramintelor matrimoniale”. Adica un fel de nunta. Cuplu de vreo 75 de ani, la 50 de ani de la casatorie. El italian, ea nemtoaica, fosti dansatori la Moulin Rouge, stabiliti de ani buni in Las Vegas. Nunta de aur organizata de copii, 3 la numar. Inainte cu 10 minute de nunta propriu-zisa nu stiam aproape nimic din amanuntele astea. Din memo aflasem doar numele mirelui, ora si locul de desfasurare.
Cam asa sunt nuntile pe Carnival. Fotograful se prezinta mirelui cu cateva minute inainte de ceremonie, in asteptarea miresei. In cazul acesta nici macar n-am avut ocazia sa ma introduc, am inceput direct sa pozez.
Nuntile pe vapor (nu stiu daca in general in US) nu se aseamana cu cele de acasa (de sambata dimineata pana duminica dimineata, 200 de invitati): ceremonia – 15 minute, receptia – o ora, cativa invitati (daca sunt 20 se considera ca-s deja multi). Cam atat. Fotograful trebuie sa pozeze ceremonia, receptia si apoi sa-i plimbe pe miri (daca doresc) pe vas pentru alte poze, incluzandu-le pe ce mai elaborate, tip studio. Adica inca 20 de minute. Ceremonia si receptia inseamna poze de duzina, snapshot-uri.
Fiind prima mea nunta in calitate de fotograf, am incercat sa ma pregatesc: cu cateva ore inainte am colindat vasul cautand locatii pentru pozele mai elaborate, stabilind setarile, obiectivele etc. Am ales sa folosesc camera personala, in special datorita calitatii la ISO ridicat (Olympus E1 e pamant la capitolul asta).
Cei doi miri au refuzat insa pozele elaborate (“We’re too tired. We’re going to dinner”). Mare dezamagire. Fara pozele elaborate sansele sa vand nunta la un pret bun erau foarte mici. Nu am spus pana acum, dar mirii afla de preturi dupa consumarea evenimentului si a pozelor. Nu se discuta nimic inainte legat de acest subiect. Asa ca fotograful lucreaza la noroc. Uneori (nu foarte rar) se intampla ca mirii sa nu cumpere nici o poza. Chiar daca cumpara, nu inseamna ca fotograful primeste ceva. Trebuie sa vanda poze in valoare de cel putin 400$ pentru bonus.
Partea cea mai dificila la o astfel de nunta e discutia cu mirii dupa ce pozele sunt printate, si slideshow-ul in proshow e gata. Evident ca celor mai multi preturile li se par ridicole. Un 8×10 (A4) costa 29,99$, un 5×7 (15x10cm) costa 9,99$. Cel mai ieftin pachet oferit de companie, la 499$, include: 16 – 8×10 18 – 5×7, 20 wallets. Asta e tot. La 750$ primesc in plus inca vreo 10 – 80×10, 10 – 5×7, canvas (o poza imprimanta pe panza 16×20 inch) si un cd cu pozele cumparate (nu cu toate). Cel mai scump pachet ajunge la 3000$.
In lipsa pozelor elaborate (cele care sunt printate in 8×10), nu aveam cum sa le ofer un pachet mai scump de 750$. In plus ei nu erau dispusi sa plateasca atat de mult. Ba chiar incercau sa negocieze la modul: “We cand give you just 300$ for all the pictures” (150 de poze, aproximativ 1500$ pret real). In final pozele au fost vandute la 500$, dupa lungi discutii si interventia managerului. Bonus? 40$! Se merita? Da, dar doar ca experienta.
2 Comments » - Posted in pe plantatie,Pride by admin
Sunday, January 13th, 2008
Salariul
In primele patru luni cu Carnival, cele in care am avut statul de “trainee photographer”, salariul a fost de 1000$/luna. Incepand cu saptamana urmatoare, dupa evaluare, ar trebui sa creasca la 1150$. Plus bonusuri (de 20$ pana la 80$) daca depasim targetul impus de companie. In ultimul timp nu s-a prea intamplat sa avem parte de bonusuri – “low season”.
In februarie anul trecut, la interviul din Zagreb, povestea pe care ne-a spus-o John A. suna putin diferit, ceva de genul: 1000$ in prima luna de training, apoi 1150$ timp de 3 luni de proba, dupa care 1400$. Cand am ajuns pe Fantasy am aflat cu totii o alta poveste. La vizita aceluiasi John A. am ridicat aceasta problema. Raspunsul a fost: “No, no! You got it all wrong!”. Toti cei 13 trainees intelesesem gresit… Na, dificultati de comunicare. Contractul se semneaza cand se ajunge pe vapor, asa ca la inteviu se poate spune orice.
Cei mai vechi in companie, cu 7-8 contracte, au un slariul ceva mai mare: ~1500$. La fiecare contract creste cu 20-30$ 🙂 Exorbitant! Cei cu vechime in companie au si alte avantaje. Sunt cei care de obicei pozeaza la nuntile desfasurate pe vapor, de unde mai ies ceva bani: la un pachet de 1000$ isi iau aproximativ 140$. Pana in 400$ nu isi iau nici un ban, se considera munca in folosul comunitatii.
Cum dolarul o ia in jos puternic, romanii nu mai sunt atat de tentati sa vina sa munceasca pe un vas de croaziera cu salariul in $. La inceputul anilor ’90, cand un apartament se cumpara cu 10000$, un astfel de job insemna ceva. Acum doar in Filipine sau in India apartamentele sunt asa de ieftine 🙂
***
Uneori, foarte rar, se poate intampla ca pasagerii sa ofere bacsis. Nu e un lucru prea obisnuit pentru fotografi. Mi s-a intamplat de doua ori pana acum. Prima data o pasagera care-si serba ziua de nastere a venit sa-si faca poze dupa ce programul se incheiase. Strangeam deja luminile, backdrop-ul. Fericita ca am stat 10 minute peste program sa refac “studioul” si sa pozez 2-3 cadre cu ea si cu prietenele ei mi-a oferit 20$.
Un alt pasager mi-a oferit 40$ pentru ca i-am imprumutat flashul personal pentru cateva zile si pentru ca l-am invatat cum sa foloseasca camera recent cumparata, un canon eos 1D Mark IIN (4000$). Compania incurajeaza pasagerii sa ofere tips-uri. O parte din angajati din asta traiesc, cum compania nu le da mai mult de 500$ salariu.
***
90% dintre banii castigati se pot pune deoparte. In principiu… daca am trai intr-o lume perfecta. Mancarea este asigurata, dar la un moment dat simt nevoia sa mai schimb meniul, sa iau masa in oras. 30$ se duc pe room service, ca trebuie sa traiasca si cabin stewart-ul. 30$ se duc pe apa. Internetul este foarte scump: 6$/ora si functioneaza mai rau ca un dial-up la jumatatea anilor ’90. Cel putin 40$/luna. Se aduna.
No Comments » - Posted in pe plantatie,Pride by admin
Thursday, January 10th, 2008
Echipa
Cand am ajuns pe Pride echipa era formata din 5 indieni (Dwayne, Jairaj, Prem, Sandip, Ankur), 5 filipinezi (Paulino, Cesar, AJ, June, Efren), o mexicanca (Ana), o poloneza (Katarzyna) si un columbian (managerul).
Spiritul de echipa lipsea cu desavarsire (nu ca acum ar fi altfel). Indienii cu filipinezii nu se prea intelegeau unii cu altii, iar asta afecta intreaga echipa: lipsa de coordonare, vorbe aruncate pe la spate, bisericute etc. M-am obisnuit repede cu situatia, mai ales ca fiind singurul roman din echipa n-am treaba cu micul lor razboi. E drept ca uneori filipinezii se uita ciudat la mine daca stau la masa in crew mess cu indienii. Am invatat care sunt oamenii de care trebuie sa pastrez distanta, care sunt cei foarte ok. In principiu toti sunt ok, insa cu anumite rezerve pentru unii dintre ei. M-am inteles foarte bine cu Katarzyna (intre timp a plecat) , Dwayne (intre timp a plecat) si Ana.
Filipinezii au devenit intre timp majoritari in departamentul foto de pe Pride: 8 filipinezi (Paulino, Cesar, AJ, June, Michael, Clarita, Joel, Ronelio), 3 indieni (Chris, Sandip, Ankur), aceeasi mexicanca (Ana) si managerul (John).
Toti au cel putin 3 contracte cu Carnival. Unii sunt de ani buni in companie. Si probabil ca cei mai multi vor ramane pentru inca multi. Pentru filipinezi nimicul de bani pe care il primesc de la Carnival pentru cele 60-70 ore muncite/saptamana inseamna mai mult decat ce pot face acasa, in Filipine. Valabil pentru majoritatea celor care muncesc aici.
