dus cu pluta pe vapor

Sase luni nu au trecut asa de repede cum se zice in popor. Dimpotriva, am uneori impresia ca sunt aici de mai bine de un an. Tot din popor (american) se spune ca „Time flies when you’re having fun!”. Asta nu inseamna ca n-a fost uneori distractiv (desi, din fericire, nu stilul Carnival de distractie). De fapt principalul motiv pentru care traiesc cu impresia ca a trecut mai bine de un an e ca am vazut si invatat multe lucruri intr-un timp atat de scurt. Acasa devenisem autosuficient, lasam timpul sa treaca pe langa mine intr-un mod barbar. Aici am invatat ca fiecare minut conteaza, ca nu e timp de pierdut. Multi ma intrebau dupa primele luni daca imi place sau nu pe vapor si nu stiam ce sa le spun. Asta pentru ca n-aveam cum sa-mi dau seama, eram tot timpul ocupat, n-aveam timp de reflectii, de depresii, de constientizari.

Dupa 6 luni se pierde din rabdare. Nu mai exista energia de la inceput, oboseala s-a acumulat treptat si nu a avut cum sa se disipeze. Rutina si-a intrat in drepturi iar munca a devenit exclusiv un automatism: “Good evening, how are you doing, looking great, step right here for a picture, foot forward, tip your head … click, click”. Munca impersonala.

Dupa 6 luni mai ramane doar o luna si jumatate. Adica 12 formal nights, 6 imbarcari, aproximativ 18 gangway-uri etc, etc. Plus o zi libera in Puerto Vallarta (sper). Asa trece timpul aici.

Inland Empire 6(66)/10. Lynch a vrut probabil sa spuna ceva, dar nu si noua! Nu ca ar fi foarte greu de inteles (odata vazut Mulholland Drive), dar de asta data puzzle-ul a fost exagerat. Ma plictisesem sa fiu atent, ca in clasa a doua la ora de matematica, la locul in care se inchid parantezele rotunde, patrate samd si unde incep altele. Daca la Mulholland Drive am fost fascinat de modul in care a reusit sa transforme o poveste simpla intr-o orgie onirica plina de atmosfera, in cazul Inland Empire am ramas complet detasat de poveste, plictisit si chiar putin enervat.

Unul din lucrurile care m-au deranjat foarte mult in film a fost folosirea camerei digitale. Horror! Ma zgaria efectiv pe retina. Culori sterse, balans de alb infect, zgomot de imagine, dynamic range de filmare cu p&s la 100$ bucata!!

Si pe 23 iunie 2006 a fost sete mare, dar chiar nu a contat. Eram prea ocupat sa-mi pierd vocea la concertul Depeche Mode.

Asta dupa ani de ascultat depeche mode la casetofoane rusesti expirate, din casete poloneze sau raks inregistrate dubios, pandind la radio Unifan melodiile lor. Perioada aceea fascinanta, imediat dupa ’89, cand tineretul tarii descoperea bucuria de a asculta astfel de muzica. Cand existau doar doua genuri de muzica: rock si depeche. Halucinanta perioada, mai ales din perspectiva unui copil de 9-10 ani (cat aveam atunci) care traia frenezia prin intermediul fratelui adolescent, depesist, desigur.

La primele meditatii de engleza, ceream la sfarsitul orei sa-mi fie traduse versurile, pe care le scrisesem mecanic, fara sa inteleg ceva, pe un caiet studentesc. Meditatoarea, traducand mot a mot “Stripped”:

Vino cu mine
in padure
ne vom aseza pe iarba
si vom lasa orele sa treaca

…
Si apoi, refrenul:
Lasa-ma sa te vad dezbracata, pan-la os!
Lasa-ma sa te vad dezbracata, pan-la os!

Un om bun a filmat concertul de la Bucuresti, a editat imaginile si le-a sincronizat cu partea audio obtinuta de la live here now (baietii care s-au ocupat cu inregistrarea turneului Playing the angel). Multa munca si un rezultat pe masura: Enjoy the silence, World in my eyes si In your room. Tot concertul, pe bucati, aici.

Pai te uiti pe scena si nu-ti vine sa crezi! Niste bunici la saizeci si de ani care debordau de energie. Ce-ati luat, maica? Adolescentul Mick Jagger n-avea stare, alerga din stanga in dreapta, gesticula, vorbea non-stop in romana (sau citea de pe prompter, dar orisicat, gestul conteaza) de mai avea putin si spunea bancuri.

 De mare senzatie miscarea scenei spre oropsitii din spatele stadionului. Asta inseamna respect pentru platitorii de bilete, indiferent de casta. Oamenii, ca la orice astfel de concert, jos palaria! Romania iti devine suportabila. Organizarea in schimb te aduce cu picioarele pe pamant. N-au invatat nimic de la Depeche Mode-ul de anul trecut. Nesimtire crunta.

Pacat ca n-am luat macar un p&s cu reglaje semi-manuale.Cu aparatul foto de la telefon, rezultatele nu pot fi decat jalnice, precum in mostra de mai jos. In final, tot o inregistrare jalnica (ca n-avui cu ce) – Paint it black, preferata mea.

Update: o sa pun aici trimiterile catre oameni care au pozat sau au filmat. Pana acum doar de la zoso, aici si aici.
Update2: Jurnalul, hotnews, realitatea, metalhead.ro (filmare de 30 min din gazon B)

De vreo trei ani incoace, literatura nu-mi mai place. „Teodosie cel Mic” a lui Răzvan Rădulescu* a reuşit totuşi să-mi evite plictisul. Asfel că n-am aruncat sub pat romanul după primele 100 de pagini (aşa cum s-a întâmplat recent cu alte cateva). O joacă postmodernistă, a la Cartoon Network, cu personaje simpatice de la stanga la dreapta spectrului răutăţii:

„ – ÃŽn ce moment anume doreÅŸte ÃŽnălÅ£imea voastră să fie adus Pisicâinele?

– I-aÅ£i făcut lavament sau încă mai duhneÅŸte a temniţă?

– Desi i-am făcut baie, încă mai duhneÅŸte a temniţă, Alteţă.

– ÃŽnseamna că aÅ£i făcut tot ce aÅ£i putut. AduceÅ£i-l aÅŸa cum e ÅŸi să savurăm cum se cuvine acest eveniment.

Otto îşi manifesta, e drept extrem de rar, când era melancolic sau emoţionat, aplecarea către substantivele terminate în „ment”. Când situaţia nu-i îngăduia să folosească nici unul, fie inventa ceva pe loc, fie adăuga anapoda câte un „ment”, transformând cuvinte simple în cuvinte sunătoare şi schimbându-le total sensul: terasă devenea terasament, ele – element -, departe – departament. La fel proceda cu armă, firmă sau sculă. În extremă pană de substantive, ajungea chiar să umble la conjunctii şi preopoziţii. Supuşii lui aveau mari probleme să înţeleagă că Otto, spunând „ciment”, se referea la adversativul „ci”, sau spunând „dement” – la prepoziţia „de”.”

*cunoscut mai mult pentru scenariile filmelor regizate de Cristi Puiu: Marfa si banii, Moartea Domnului Lăzărescu

Urmeaza “Orbitor – aripa dreaptă”, cu peronul pe partea stângă. Primele 100 de pagini sunt grele.