dus cu pluta pe vapor

Ieftin nu inseamna ca serviciile sunt de proasta calitate. Sa luam exemplul Pride. O croaziera de 7 zile (Long Beach – Puerto Vallarta – Mazatlan – Cabo San Lucas) costa aproximativ 600$ (chiar mai putin in low season, pret de start). In cei 600$ sunt incluse 6 nopti de cazare in camere comparabile cu ale unui hotel de lux, transportul, mancare la orice zi si din noapte (nu exceptionala, decenta), showuri gratuite, atentie exagerata din partea tuturor sclavilor de pe vapor etc etc. Deloc rau, pasagerii par sa fie foarte multumiti.
Cum reuseste totusi Carnival sa mentina rata profitului extrem de ridicata in conditiile in care preturile sunt atat de mici? Lipsa taxelor, activitatile comerciale de pe vapor si „sclavii” fac diferenta.
Majoritatea vaselor Carnival sunt inregistrate in Panam(e)a. Acolo nu prea exista taxe, legi, iar daca exista sunt foarte relaxate. Carnival isi desfasoara activitatea in „apele internationale”, asta inseamna ca in afara unor sume modice (taxe de port si alte tipuri de taxe) nu contribuie cu foarte mult la bugetele tarilor prin care are porturi.
Probabil ca pretul unei croaziere nu acopera costurile de operare. Banii se scot din activitatile (duty free) desfasurate pe barca: foto, casino, bar, shore excursions, SPA etc. Astfel ca unii platesc 600$ croaziera doar ca sa plece acasa cu poze de 800-1000$ (desi media/pasager e muuuult mai mica, doar vreo 30$/saptamana dati pe poze). Tactica inteligenta din partea Carnival: oamenii sunt momiti initial cu un pret foarte mic pentru croaziera, dupa care sunt usurati la portofel (scuzati expresia grobiana) pe parcursul croazierei. Cu cat vaporul petrece mai mult timp departe de tarm, cu atat mai bine pentru Carnival.
Pentru a mentine costurile la un nivel cat mai redus, Carnival foloseste forta de munca ieftina (dar spalata bine pe creier ulterior), adusa din tari unde 1,000$/luna (70 ore/saptamana sau mai mult) inseamna o caruta de bani. In unele cazuri compania plateste minimul posibil. Spre exemplu, in cazul unui cabin steward, compania ii ofera un salariu de 30$/luna. Este problema angajatului daca scoate sau nu bani din „tips-uri” pentru a compensa nimicul primit de la companie. Umbla vorba ca vor sa taxeze in curand tipsurile primite de barmani, cabin steward samd, astfel incat acestia sa nu castige prea mult iar o parte din bani sa ajunga la Carnival.
Subiectul e vast, din pacate aici nu am timp sa scriu mai mult. Timp de pierdut cu un astfel de subiect o sa am in cele doua luni de vacanta (indiferent de ce voi face dupa) la intoarcerea in tara.

Pseudoanaliza de brand
Pana la aparitia Carnival, croazierele erau inaccesibile americanului de rand. Foarte scumpe, elitiste, niciodata mai scurte de o saptamana. Americanul mediu nu are timp si bani sa plece cu saptamanile in vacanta.
Carnival a mers pe o formula diametral opusa: ieftine, pentru toata lumea, scurte (chiar si 2 zile).
Inainte de Carnival erau promovate doar destinatiile, porturile exotice. Pentru Carnival portul este o destinatie secundara, vaporul devenind principala destinatie. Toata publictatea lor este construita in jurul acestui concept. Asa arata un spot din 1985 (din pacate nu-mi permite sa-i dau embed ) :
http://youtube.com/watch?v=BECwNurBbEQ

Asa arata unul din 2005:

20 ani diferenta intre cele doua spoturi, mesajul e acelasi. A se remarca faptul ca media de varsta a pasagerilor Carnival este mult sub cea a altor companii. Carnival tinteste „middle aged, middle american”. Din experienta, as spune ca media de varsta se situeaza pe undeva la 40 de ani. Sunt croaziere cu mai mult de 50% dintre pasageri minori.
Inca n-am raspuns la intrebare, asa ca mai urmeaza un episod 🙂

Carnival n-a fost un succes imediat. De altfel primul vas, Mardi Gras, s-a impotmolit in nisip in croaziera inaugurala. Banii de combustibil de intoarcere au cam lipist, dar asta nu l-a descurajat pe Ted, care si-a vazut de treaba, pariind pe o formula total diferita de ce insemnasera pana atunci croazierele.
La sfarsitul anilor ’80 Carnival devenise lider in domeniu, autointitulandu-se „The most popular cruise line in the world!” Asta dupa o politica serioasa de investitii in noi vase (custom made). Tot la sfarsitul anilor ’80 Carnival a inceput sa inghita alte companii. Sub umbrela Carnival Corporation intra in prezent: Carnival Cruise Lines, Costa Cruises, Cunard Line, Holland America, Princess, Seabourn si altele. Fecare companie s-a specializat dupa preluare pe o anumita nisa, de la croaziere ieftine si in general scurte (Carnival) la cele foarte scumpe (iahturile Seabourn). Singurul concurent serios pentru Carnival (Corporation) in momentul de fata este „Royal Caribbean”. Un fel de monopol in care nu poate interveni nimeni. In total Carnival Corporation detine 81 de vase (dintre care 22 sunt Carnival Cruise Lines), alte 15 vor fi gata intre 2007 si 2010.
Despre cum a ajuns Carnival la asemenea performante, in episodul urmator! 🙂

Father Figure
Compania Carnival a fost fondata in 1972 de Ted Arison, nascut in Tel Aviv si emigrat la inceputul anilor ’50 in USA. Bunicii, originari din Romania, au emigrat la sfarsitul secolului 19 in Palestina. Despre Ted Arison nu se gasesc prea multe informatii, doar cateva descrieri sumare al celor care au studiat industria:
“The industry perception was that Ted was one of the smartest folks around and, in all candor, you’d have to sit on your wallet when you were talking to him. He was not considered to be someone whose ethics or morals you would take home to mother. It was a hand-to-mouth business, and he was one of the more slippery exponents of it.”
A murit purtand titulatura de cel „mai bogat evreu”, cu o avere estimata in acel moment la 6,5 miliarde $. A renuntat la inceputul anilor 90 la cetatenia americana si s-a mutat in Israel. A incercat astfel sa evite taxele de mostenire (foarte mari in SUA). Nu i-a reusit, murind in oct 99, cu cateva luni inainte de expirarea termenului de 10 ani (conform legislatiei americane, trebuie sa supravietuiesti cel putin 10 ani ca non-american pentru a scapa de taxele respective). Carnival Corporation a revenit fiului acestuia, Mickey Arison.

Totul a pornit de la o discutie despre noul vas Carnival. Splendor, un vas maricel (113,000 tone), isi incepe croazierele pe 2 iulie 2008. In mai putin de 9 luni de zile va strabate nordul europei, sudul europei, continuand cu o croaziera transatlantica, apoi caraibele de est, bahamas, america de sud, urmand sa ajunga in martie 2009 in Long Beach, de unde preia traseul Pride. Ceva neobisnuit pentru un vapor Carnival. Ma exprim la modul vag: „foarte misto traseul”. Managerul, Omar, imi spune: „Da, dar ca sa ajungi acolo trebuie sa stii germana, franceza, rusa”. „Asta n-ar fi o problema. Ma descurc cu germana si franceza”. O zi mai tarziu ma anunta ca m-a propus pe lista pentru Splendor. Asta dupa ce vorbeste si cu vechiul manager pentru a-l intreba de una, alta. Cum supervizeaza activitatea pe 6 vase (fiind senior manager) , incluzandu-l pe cel nou, propunerea inseamna ca sunt deja pe lista finala (dupa cum aveam sa aflu mai tarziu).

Acum intrebarea e: chiar imi doresc asa ceva? Desigur, sunt atatea locuri in care as ajunge cu vaporul*, unele dintre ele probabil inaccesibile altfel, dar cat timp as avea sa inteleg ceva din acele locuri? In unele porturi vaporul va sta pentru cateva ore, in care eu as fi probabil ocupat cu opritul oamenilor la iesirea de pe vapor pentru poze (ghinion si mai mare ar fi sa fiu port manning in porturile respective). Iar in altele as fi atat de rupt de oboseala incat nu as intelege prea mare lucru din ce se intampla in jurul meu. Se merita oare sa mai plec pentru inca 8 luni pentru a vedea superficial un San Juan, Buenos Aires in timp ce fac pe fotograful (pozarul) kamikaze, indeplinind targetul de poze la kilogram? Cate as mai avea de invatat de aici? Munca oricum a devenit o rutina. Cat rahat corporatist ar trebui sa mananc pentru a ma plimba doar doua ore pe strazile necunoscute din Rio De Janeiro? Cat de spalat pe creier as fi dupa atata timp petrecut intr-un microunivers uniformizat, in care se contabilizeaza numarul de zambete la hectar de pasageri? Cat de rupt de viata obisnuita as fi dupa doua contracte? Iar pasarile can’se duc un’se duc? Exista oare viata dupa moarte? Ce este viata? Ce este Carnival? Exista oare viata dupa Carnival? Iar Splendor can’se duce un’se duce?

*Londra, Amsterdam, Copenhaga, Berlin, Helsinki, Sankt Petersburg (cate doua zile – overnight!!), Tallinn, Paris, Vigo (Spania), Lisabona, Malaga (Spania), Barcelona, Cannes, Roma, Livorno, Napoli, Dubrovnik, Venetia (cate 2 zile!!!), Messina (Sicilia), Genova, Marmaris, Izmir, Istanbul, Atena, Katakolon, Palma de Mallorca, Funchal (Madeira – Portugalia), St. Marteen, Ft Lauderdale, Nassau, Half Moon Cay, Grand Turk, San Juan (Puerto Rico), St. Thomas, La Romana (Rep. Dominicana), Dominica, Barbados, Fortaleza (Brazilia), Recife, Salvador (Brazilia), Rio de Janeiro, Buenos Aires, Montevideo, Puerto Madryn (Argentina), Cape Horn, Ushuaia (Argentina), Punta Arenas (Chile), Puerto Montt, Santiago (Chile), Arica, Lima, Quito (Ecuador), Acapulco, San Francisco.**
** Scriind lista asta, mai ca imi vine sa zic: „poate ca se merita…”