dus cu pluta pe vapor

Nu chiar…

Disclaimer: Stiu ca n-aveti mai mult de cinci minute la dispozitie, trebuie sa va intoarceti la treaba. Lumea munceste, nu sta sa citeasca bloguri… Dar daca aveti si daca puteti, va rog sa cititi si sa ascultati ce zic eu aici! Suntem sapte copii… Daca nu, viata n-are niciun sens…* Asa ca nu e necesar sa vizionati toate clipurile de pe youtube aruncate aici, puteti sari in limita timpului disponibil peste primul, peste al doilea, sigur peste al treilea. Ultimele patru se merita ascultate, macar primele acorduri, primele masuri… Dar macar cititi tot! Multumesc!

3,2,1…

Pe vapor fiecare saptamana seamana cu cea care a trecut si cu cea care va sa vina. Groundhog week, varianta pe apa (plata).

Phil Connors: Do you ever have deja vu Mrs Lancaster?
Mrs Lancaster: I don’t think so, but I could check with the kitchen.

Fiecare zi seamana in cele mai mici amanunte cu ziua din saptamana precedenta. Vorba poetului (national):
Alte masti, aceeasi piesa
Alte guri, aceeasi gama.

Oamenii se schimba, dar sunt invariabil aceiasi. Si tu esti la fel. In gangway repeti ad nauseum aceleasi fraze, cu zambet mecanic: “Goood Morning! Welcome to….” Oamenii iti pun in galerie aceleasi intrebari ca saptamana trecuta, au aceleasi reactii si nedumeriri. Uneori iti vine sa-i intrebi: “Do you ever have deja vu Mr. Passanger?” da ti-e frica sa nu-ti raspunda ca l-a uitat acasa impreuna cu incarcatorul pentru aparatul foto. Te si enervezi pentru ca ti se pare ca i-ai mai explicat aceleasi lucruri si cu o saptamana in urma. Si uite, aparent n-a retinut nimic…
In Cabo:
“Step behind the wheel (my little girl/drive anywhere/ do what you want/ I don’t care…). Take a picture with the pirate…. Aaaargh!”
Dupa alte doua secunde:
“Step behind the wheel… (oh little girl/ there are times when I feel/ I rather not be/ the one behind the wheel)….” Dupa alte doua secunde “…. (Sweet little girl/ I prefer/ you behind the wheel/ and me the passenger!)”

Pana se face ora 11 si te poti intoarce pe vapor, unde, surpriza, la fel ca saptamana trecuta, vei avea formal night. “Good evening! Nice dress! Step right here for a picture…” dupa alte doua secunde “Good evening….” si dupa alte doua secunde “Omlette du fromage, omlette du fromage, omlette du fromage, omlette du fromage, omlette du fromage…”

Dar nu numai atat. Mai e si muzica. Muzica de pe vapor. Trioul din Belarus care vine in fiecare seara in atrium. Doua fete ca niste flori… Nu au foarte multe melodii in repertoriu. Le intuiesti si ordinea. In timp ce te chinui sa pari fericiti si sa chemi lumea la poze, incepe “Suite nr. 3 in re major”. Si desi este intr-o cheie majora si nu minora, deci in principiu e vesela, nu trista, te cuprinde brusc o stare de nustiuce existential, care te face sa-ti piara tot zambetul fortat de pe buze. Zgomotul de fond se estompeaza, auzi doar muzica, uiti de roll-count si de fraze prefabricate, portrete prefabricate, zambete prefabricate, [insert word] prefabricate…

In clipele de pauza muzica inca se aude, se aude peste tot, prin difuzoarele plasate pana si in toalete. Invariabil, zilnic, timp de sapte luni auzi “Message in a bottle” – Police. Discul cu muzica se desfasoara automat, fara interventie umana. Versurile sunt insa mult prea ironice, cineva se joaca cu noi:

Just a castaway, an island lost at sea, oh
Another lonely day, with no one here but me, oh
More loneliness than any man could bear
Rescue me before I fall into despair, oh

Ill send an s.o.s. to the world
I hope that someone gets my
Message in a bottle….

Scena din atrium este impartita de trioul din Belarus cu Pat, american sadea, interpret de slagare country. Cam obosit, spre 60 de ani, personaj aparent trist (fara ca el sa o stie). O place pe Ana din departamentul foto. Ii dedica in fiecare seara “Anna (Go to him)” in timp ce Ana inchide galerie si roseste ca o scolarita (mai mult de rusine decat de altceva). Ii cere sa-i faca o poza cu aparatul lui, numai el stie pentru ce (restul pot intui). Dar n-are fixuri. Daca Ana nu e, se scoala la 6 dimineata sa manance in crew mess doar ca sa o vada pe o filipineza cum mananca. Fixuri minore, interschimbabile.

Pat canta deseori blazat, uneori cu feeling, de cele mai multa ori doar canta… despre chestii fara importanta, cu repertoriu imprumutat de la Willie Nelson, Johnny Cash (Ring of fire, Walk the line) si altii ca ei. Mie imi placea tare mult “On the road again” a lui Willie Nelson. Imi placea, pentru ca el i-a dat un aer tare… cheesy (in lipsa altui cuvant), prin inlocuirea lui road cu boat:

On the boat again
Goin’ places that I’ve never been
Seein’ things that I may never see again,
And I can’t wait to get on that boat again

*oricum n-are, dar trebuia sa va conving 🙂

Asa spunea Jeff Bronson (cruise director – “director de croaziera”) de fiecare data cand pomenea pasagerilor numele vasului.

In general vasele Carnival imprumuta foarte mult din sclipiciul si culorile Las Vegas-ului. Kitsch-ul este astfel inevitabil. Carnival Pride (construit in 2001) face intr-o anumita masura exceptie de la regula. Comparandu-l cu Fantasy, un vas construit la inceputul anilor ’90, la prima vedere Carnival Pride pare ceva mai sobru (efectul lemnului de mahon), cu mai putin sclipici si neon.  Este decorat in mare parte in stil renascentist, cu reproduceri de picturi raspandite pe tot vaporul.

Renaissance Atrium – Mijlocul vaporului, puntea 2 (Promenade). Pe Puntea 3 (nivelul de la care a fost facuta poza), Atlantic Deck, este situata galeria foto.

Trio-ul de muzica clasica (Belarus) din Atrium:

Unii dintre pasagerii mai in varsta erau deranjati de nuditatea afisata pe pereti.

Gift shop – puntea 3 (Atlantic)

Normandie Dining Room, cu o capacitate de 1,200 de locuri.

Sunset Garden

Taj Mahal – sala de spectacole

Capela – puntea 3 (Atlantic)

Casino – puntea 2 (Promenade)

Starry night lounge – inspirata de pictura cu acelasi nume a lui van Gogh.

Ivory Piano bar

Internet Cafe&Library

David’s Supper Club – restaurant select, situat in cosul vaporului (puntile 10-11)

Cel mai important loc de pe vapor, pentru angajati, Crew Bar-ul, puntea 4.

Munca in galerie. Un pasager vine spre mine, panicat:
„Cineva tot cumpara pozele cu mine!”
„Cunoasteti persoana sau persoanele respective? Le puteti cere originalul pentru a face copii pentru dumneavoastra.”
„Nu-i cunosc, dar cumpara pozele cu mine”
„Cand au fost facute pozele?”
„Ieri seara!”
„Le-ati cautat pe panoul acesta?”
„Da, dar cineva le-a cumparat. Asa s-a intamplat si anul trecut, cand am fost in croaziera”
„Cate persoane erau in poza? Poate le-au cumparat ceilalti care apareau in poza”
„Doar eu”
„Ati cautat si in spatele altor poze, uneori se intampla sa fie amestecate”
„Am cautat, nu sunt. Sunt convins ca altcineva cumpara pozele cu mine, asa fac de fiecare data.”
„Da, inteleg…”
Un portret costa 22$, deloc ieftin. Nimeni nu cumpara portretele altora, oricat de bine ar arata ele.
Ma indrept spre panou si dupa mai putin de doua secunde pozele cu individul sunt gasite. Probabil ca nu stia cum sa spuna: „Man, i’m beautiful!”

Am gasit pe youtube un filmulet al unui membru de echipaj. Alt vas, alta companie, alt job. In rest nimic diferit:

Long Beach se gaseste la 40 de minute de Los Angeles. Este portul in care Carnival Pride „descarca” pasagerii carora le-a expirat croaziera si ii „incarca” pe cei noi. Un proces care dureaza de la 7 dimineata pana la plecarea intr-o noua croaziera, la 4:30pm.
4-5 dintre fotografi isi incep ziua de lucru la 6:30 dimineata, in galerie. Se vand ultimele poze, pasagerii isi ridica ultimele comenzi. Multi incearca o ultima tentativa de furat poze, asa ca cel putin unul dintre fotografi are un ochi fixat asupra tuturor pasagerilor aflati in galerie. Apar si multe probleme, cu comenzi nefinalizate, cu oameni brusc nemultumiti de te miri ce. Cei 2500 de pasageri vor parasi vasul pana in ora 10:30.
Dupa inchiderea galeriei, fotografii aduna miile de poze ramase (aproximativ 15000) si le trimit la gunoi.
Pentru cei care au avut galerie de dimineata, urmeaza cateva ore de pauza (3-4 ore).
Ceilalti fotografi, care nu au avut galerie de dimineata, isi incep zua de lucru ceva mai tarziu, insa nu foarte tarziu. La 11:30 incepe procesul de imbarcare. 4 dintre ei isi vor ocupa pozitiile in terminalul de imbarcare. Poza de imbarcare consta intr-un decor artificial mexican, cu lumini de studio. Pasagerii sunt opriti din drumul lor spre vapor si stau la poza fara sa stie exact ce li se intampla. Daca ar sti, multi dintre ei nu s-ar mai lasa pozati. In acest moment insa sunt inca foarte confuzi, aratand pasapoartele fotografilor.
Un alt fotograf pozeaza „Ship in the back” (pasagerii cu vaporul in fundal), de pe pasarela foarte larga ce leaga terminalul de vapor.

Procesul de imbarcare se va termina undeva in jurul orei 15:30, cand toti pasagerii se vor fi imbarcat. Urmeaza „boat drill-ul”, exercitiul obligatoriu prin care pasagerii afla ce trebuie sa faca in cazul unei urgente (gen scufundatul vaporului). Majoritatea membrilor de echipaj participa la exercitiu, ei fiind cei care ghideaza pasagerii catre „muster stations” (locul in care se vor aduna in caz ca se intampla ceva). Exercitiul dureaza maxim jumatate de ora, dupa care vaporul incepe sa se miste (4:30pm).
A doua parte a zilei decurge mai mult sau mai putin ca in restul saptamanii: o parte dintre fotografi deschid galeria, altii se ocupa de montarea studiourilor, altii pozeaza „sail away” (poze cu pasagerii si long beach in fundal) samd. Ziua de munca se incheie spre miezul noptii, dupa sedinta saptamanala cu managerul.

Timp liber: Cine are galerie la 6:30 dimineata prefera sa doarma cele 2-3 ore libere de dupa. Ziua de munca d-abia a inceput. Ceilalti, care incep la 11:30 au 2-3 ore in care pot iesi in fuga afara. Long Beach este portul cu cel mai putin timp liber la dispozitie. Din fericire, nici nu sunt prea multe de vazut in Long Beach. Duminca dimineata Long Beach nu pare altceva decat un orasel plictisitor, cu un Walmart la 25 de minute de vapor. Seara probabil ca devine periculos, daca ar fi sa mai iau dupa „semne” sau dupa intamplari (ca cele din pozele urmatoare):

Altfel, liniste: