Nu chiar…

Disclaimer: Stiu ca n-aveti mai mult de cinci minute la dispozitie, trebuie sa va intoarceti la treaba. Lumea munceste, nu sta sa citeasca bloguri… Dar daca aveti si daca puteti, va rog sa cititi si sa ascultati ce zic eu aici! Suntem sapte copii… Daca nu, viata n-are niciun sens…* Asa ca nu e necesar sa vizionati toate clipurile de pe youtube aruncate aici, puteti sari in limita timpului disponibil peste primul, peste al doilea, sigur peste al treilea. Ultimele patru se merita ascultate, macar primele acorduri, primele masuri… Dar macar cititi tot! Multumesc!

3,2,1…

Pe vapor fiecare saptamana seamana cu cea care a trecut si cu cea care va sa vina. Groundhog week, varianta pe apa (plata).

Phil Connors: Do you ever have deja vu Mrs Lancaster?
Mrs Lancaster: I don’t think so, but I could check with the kitchen.

Fiecare zi seamana in cele mai mici amanunte cu ziua din saptamana precedenta. Vorba poetului (national):
Alte masti, aceeasi piesa
Alte guri, aceeasi gama.

Oamenii se schimba, dar sunt invariabil aceiasi. Si tu esti la fel. In gangway repeti ad nauseum aceleasi fraze, cu zambet mecanic: “Goood Morning! Welcome to….” Oamenii iti pun in galerie aceleasi intrebari ca saptamana trecuta, au aceleasi reactii si nedumeriri. Uneori iti vine sa-i intrebi: “Do you ever have deja vu Mr. Passanger?” da ti-e frica sa nu-ti raspunda ca l-a uitat acasa impreuna cu incarcatorul pentru aparatul foto. Te si enervezi pentru ca ti se pare ca i-ai mai explicat aceleasi lucruri si cu o saptamana in urma. Si uite, aparent n-a retinut nimic…
In Cabo:
“Step behind the wheel (my little girl/drive anywhere/ do what you want/ I don’t care…). Take a picture with the pirate…. Aaaargh!”
Dupa alte doua secunde:
“Step behind the wheel… (oh little girl/ there are times when I feel/ I rather not be/ the one behind the wheel)….” Dupa alte doua secunde “…. (Sweet little girl/ I prefer/ you behind the wheel/ and me the passenger!)”

Pana se face ora 11 si te poti intoarce pe vapor, unde, surpriza, la fel ca saptamana trecuta, vei avea formal night. “Good evening! Nice dress! Step right here for a picture…” dupa alte doua secunde “Good evening….” si dupa alte doua secunde “Omlette du fromage, omlette du fromage, omlette du fromage, omlette du fromage, omlette du fromage…

Dar nu numai atat. Mai e si muzica. Muzica de pe vapor. Trioul din Belarus care vine in fiecare seara in atrium. Doua fete ca niste flori… Nu au foarte multe melodii in repertoriu. Le intuiesti si ordinea. In timp ce te chinui sa pari fericiti si sa chemi lumea la poze, incepe “Suite nr. 3 in re major”. Si desi este intr-o cheie majora si nu minora, deci in principiu e vesela, nu trista, te cuprinde brusc o stare de nustiuce existential, care te face sa-ti piara tot zambetul fortat de pe buze. Zgomotul de fond se estompeaza, auzi doar muzica, uiti de roll-count si de fraze prefabricate, portrete prefabricate, zambete prefabricate, [insert word] prefabricate…

In clipele de pauza muzica inca se aude, se aude peste tot, prin difuzoarele plasate pana si in toalete. Invariabil, zilnic, timp de sapte luni auzi “Message in a bottle” – Police. Discul cu muzica se desfasoara automat, fara interventie umana. Versurile sunt insa mult prea ironice, cineva se joaca cu noi:

Just a castaway, an island lost at sea, oh
Another lonely day, with no one here but me, oh
More loneliness than any man could bear
Rescue me before I fall into despair, oh

Ill send an s.o.s. to the world
I hope that someone gets my
Message in a bottle….

Scena din atrium este impartita de trioul din Belarus cu Pat, american sadea, interpret de slagare country. Cam obosit, spre 60 de ani, personaj aparent trist (fara ca el sa o stie). O place pe Ana din departamentul foto. Ii dedica in fiecare seara “Anna (Go to him)” in timp ce Ana inchide galerie si roseste ca o scolarita (mai mult de rusine decat de altceva). Ii cere sa-i faca o poza cu aparatul lui, numai el stie pentru ce (restul pot intui). Dar n-are fixuri. Daca Ana nu e, se scoala la 6 dimineata sa manance in crew mess doar ca sa o vada pe o filipineza cum mananca. Fixuri minore, interschimbabile.

Pat canta deseori blazat, uneori cu feeling, de cele mai multa ori doar canta… despre chestii fara importanta, cu repertoriu imprumutat de la Willie Nelson, Johnny Cash (Ring of fire, Walk the line) si altii ca ei. Mie imi placea tare mult “On the road again” a lui Willie Nelson. Imi placea, pentru ca el i-a dat un aer tare… cheesy (in lipsa altui cuvant), prin inlocuirea lui road cu boat:

On the boat again
Goin’ places that I’ve never been
Seein’ things that I may never see again,
And I can’t wait to get on that boat again

*oricum n-are, dar trebuia sa va conving 🙂