Q&A


Daca este miercuri, este Puerto Vallarta (pentru cei care muncesc pe Carnival Pride). Vasul ajunge in port la 7:30 dimineata si pleaca la 10 seara. In restul porturilor vasul pleaca cel tarziu la 6 seara.
Pentru fotografii de pe vas, programul incepe de obicei odata cu acostarea si deschiderea pasarelei (Gangway) pentru pasageri:

  • 4 fotografi isi ocupa pozitiile de o parte si alta a pasarelei. Doi dintre ei opresc pasagerii in dretpul colacului de salvare cu insemnul portului iar ceilalti doi ii pozeaza (poza 1 – exemplu de Gangway in Mazatlan)
  • 1 fotograf pozeaza aztecii din imaginea 2 (am blurat pasagerii americani, ca n-au nicio vina)
  • 1 fotograf pozeaza papagalul pe umarul pasagerilor (papagalul din imagine sunt eu)
  • 1 fotograf pozeaza mariachi (dansatori mexicani)
  • alti doi fotografi vand camere de unica folosinta (pe film) in interiorul vaporului

Gangway in Mazatlan

Aztecii din Vallarta

Papagal in Puerto Vallarta

Raman doi fotografi care nu au nimic de facut. Ei sunt norocosii din saptamana respectiva. Vor avea liber toata ziua. Este de altfel singura lor zi libera, nu se vor mai intalni cu asa ceva decat peste mai bine de o luna.

Fotografii termina de pozat in jurul orei 11 – 11:30. Uneori, daca targetul (numarul) de poze nu este atins, se sta peste program, conform dorintei managerului. Cei din Gangway (pasarela) trebuie sa aiba minim 800 de cadre, cel care pozeaza indienii-azteci 600 de poze, 600 pentru papagal, 500 pentru dansatori (mariachi). Altfel, fotografii sunt nevoiti sa opreasca prin orice mijloace pasagerii. Aceleasi fraze repetate ad nauseam, de sute de ori pe zi, pana cei 2500 de pasageri ies de pe vapor: “Good Morning! (Welcome to Puerto Vallarta!) Stop right there! Look at the camera, smile! Thank you! … Good Morning! Welcome to Puerto Vallarta…” Dupa ce iti dai seama ca faci prea mult efort cu frazele lungi, oamenii oricum alearga mult prea repede, te rezumi la: “Stop there! Look!” Uneori pasagerii sunt indusi in eroare de fotografii glumeti: “Welcome to Hawaii (sau Miami)!”. Se uita mirati la fotograf, dupa cateva secunde se prind ca glumesc. Altii nu.

Dupa terminarea Gangway-ului, fotografii au liber pana la ora 18:15, cel mai mult timp liber dintre porturile prin care trec. Doi dintre ei vor fi Port Manning, adica nu vor avea voie sa paraseasca vaporul (un procent din echipajul unei nave trebuie sa ramana pe vapor in fiecare port, in caz ca se intampla ceva). Moment bun pentru a dormi, a-si spala rufele, a pierde vremea intr-un fel sau altul. Ceilalti isi fac programul cum stiu ei mai bine, asta daca nu cumva managerul a organizat o iesire prin imprejurimile Vallartei.

Seara programul este ceva mai relaxat decat in alte porturi. Cum majoritatea pasagerilor inca se plimba prin Vallarta, vaporul este destul de gol. Incepe sa se aglomereze in jurul orei 20. Sunt deschise patru studiouri-ambulante pentru portrete casual (in tinuta obisnuita), incepand cu ora 19:00 (set-up la ora 18:15). Norma este de 150 de poze, maxim 5/cuplu. Destul de greu de atins, cum pasagerii lipsesc de pe vas. Niciun pasager nu trebuie lasat sa treaca fara sa fie chemat la poze. Am mai scris despre asta aici si acolo

Restul fotografilor stau in galerie, vanzand pozele din dimineata respectiva. Ziua se termina la ora 23:00 – 23:30.

Mazatlan

Ieftin nu inseamna ca serviciile sunt de proasta calitate. Sa luam exemplul Pride. O croaziera de 7 zile (Long Beach – Puerto Vallarta – Mazatlan – Cabo San Lucas) costa aproximativ 600$ (chiar mai putin in low season, pret de start). In cei 600$ sunt incluse 6 nopti de cazare in camere comparabile cu ale unui hotel de lux, transportul, mancare la orice zi si din noapte (nu exceptionala, decenta), showuri gratuite, atentie exagerata din partea tuturor sclavilor de pe vapor etc etc. Deloc rau, pasagerii par sa fie foarte multumiti.
Cum reuseste totusi Carnival sa mentina rata profitului extrem de ridicata in conditiile in care preturile sunt atat de mici? Lipsa taxelor, activitatile comerciale de pe vapor si „sclavii” fac diferenta.
Majoritatea vaselor Carnival sunt inregistrate in Panam(e)a. Acolo nu prea exista taxe, legi, iar daca exista sunt foarte relaxate. Carnival isi desfasoara activitatea in „apele internationale”, asta inseamna ca in afara unor sume modice (taxe de port si alte tipuri de taxe) nu contribuie cu foarte mult la bugetele tarilor prin care are porturi.
Probabil ca pretul unei croaziere nu acopera costurile de operare. Banii se scot din activitatile (duty free) desfasurate pe barca: foto, casino, bar, shore excursions, SPA etc. Astfel ca unii platesc 600$ croaziera doar ca sa plece acasa cu poze de 800-1000$ (desi media/pasager e muuuult mai mica, doar vreo 30$/saptamana dati pe poze). Tactica inteligenta din partea Carnival: oamenii sunt momiti initial cu un pret foarte mic pentru croaziera, dupa care sunt usurati la portofel (scuzati expresia grobiana) pe parcursul croazierei. Cu cat vaporul petrece mai mult timp departe de tarm, cu atat mai bine pentru Carnival.
Pentru a mentine costurile la un nivel cat mai redus, Carnival foloseste forta de munca ieftina (dar spalata bine pe creier ulterior), adusa din tari unde 1,000$/luna (70 ore/saptamana sau mai mult) inseamna o caruta de bani. In unele cazuri compania plateste minimul posibil. Spre exemplu, in cazul unui cabin steward, compania ii ofera un salariu de 30$/luna. Este problema angajatului daca scoate sau nu bani din „tips-uri” pentru a compensa nimicul primit de la companie. Umbla vorba ca vor sa taxeze in curand tipsurile primite de barmani, cabin steward samd, astfel incat acestia sa nu castige prea mult iar o parte din bani sa ajunga la Carnival.
Subiectul e vast, din pacate aici nu am timp sa scriu mai mult. Timp de pierdut cu un astfel de subiect o sa am in cele doua luni de vacanta (indiferent de ce voi face dupa) la intoarcerea in tara.

Carnival in Cabo

Pseudoanaliza de brand
Pana la aparitia Carnival, croazierele erau inaccesibile americanului de rand. Foarte scumpe, elitiste, niciodata mai scurte de o saptamana. Americanul mediu nu are timp si bani sa plece cu saptamanile in vacanta.
Carnival a mers pe o formula diametral opusa: ieftine, pentru toata lumea, scurte (chiar si 2 zile).
Inainte de Carnival erau promovate doar destinatiile, porturile exotice. Pentru Carnival portul este o destinatie secundara, vaporul devenind principala destinatie. Toata publictatea lor este construita in jurul acestui concept. Asa arata un spot din 1985 (din pacate nu-mi permite sa-i dau embed ) :
http://youtube.com/watch?v=BECwNurBbEQ

Asa arata unul din 2005:

20 ani diferenta intre cele doua spoturi, mesajul e acelasi. A se remarca faptul ca media de varsta a pasagerilor Carnival este mult sub cea a altor companii. Carnival tinteste „middle aged, middle american”. Din experienta, as spune ca media de varsta se situeaza pe undeva la 40 de ani. Sunt croaziere cu mai mult de 50% dintre pasageri minori.
Inca n-am raspuns la intrebare, asa ca mai urmeaza un episod 🙂

Carnival n-a fost un succes imediat. De altfel primul vas, Mardi Gras, s-a impotmolit in nisip in croaziera inaugurala. Banii de combustibil de intoarcere au cam lipist, dar asta nu l-a descurajat pe Ted, care si-a vazut de treaba, pariind pe o formula total diferita de ce insemnasera pana atunci croazierele.
La sfarsitul anilor ’80 Carnival devenise lider in domeniu, autointitulandu-se „The most popular cruise line in the world!” Asta dupa o politica serioasa de investitii in noi vase (custom made). Tot la sfarsitul anilor ’80 Carnival a inceput sa inghita alte companii. Sub umbrela Carnival Corporation intra in prezent: Carnival Cruise Lines, Costa Cruises, Cunard Line, Holland America, Princess, Seabourn si altele. Fecare companie s-a specializat dupa preluare pe o anumita nisa, de la croaziere ieftine si in general scurte (Carnival) la cele foarte scumpe (iahturile Seabourn). Singurul concurent serios pentru Carnival (Corporation) in momentul de fata este „Royal Caribbean”. Un fel de monopol in care nu poate interveni nimeni. In total Carnival Corporation detine 81 de vase (dintre care 22 sunt Carnival Cruise Lines), alte 15 vor fi gata intre 2007 si 2010.
Despre cum a ajuns Carnival la asemenea performante, in episodul urmator! 🙂

Elation

Father Figure
Compania Carnival a fost fondata in 1972 de Ted Arison, nascut in Tel Aviv si emigrat la inceputul anilor ’50 in USA. Bunicii, originari din Romania, au emigrat la sfarsitul secolului 19 in Palestina. Despre Ted Arison nu se gasesc prea multe informatii, doar cateva descrieri sumare al celor care au studiat industria:
“The industry perception was that Ted was one of the smartest folks around and, in all candor, you’d have to sit on your wallet when you were talking to him. He was not considered to be someone whose ethics or morals you would take home to mother. It was a hand-to-mouth business, and he was one of the more slippery exponents of it.”
A murit purtand titulatura de cel „mai bogat evreu”, cu o avere estimata in acel moment la 6,5 miliarde $. A renuntat la inceputul anilor 90 la cetatenia americana si s-a mutat in Israel. A incercat astfel sa evite taxele de mostenire (foarte mari in SUA). Nu i-a reusit, murind in oct 99, cu cateva luni inainte de expirarea termenului de 10 ani (conform legislatiei americane, trebuie sa supravietuiesti cel putin 10 ani ca non-american pentru a scapa de taxele respective). Carnival Corporation a revenit fiului acestuia, Mickey Arison.

Pride

« Previous PageNext Page »