dus cu pluta pe vapor

Ora 2:30, Mississipi, la 4 ore distanta de New Orleans.

Mai stau pe Fantasy inca o croaziera. 5 zile. Dar macar am aflat urmatoarea destinatie. It’s going to be Pride. Plecari din Los Angeles, Long Beach (vor fi cateva si cu plecare din San Diego). Riviera Mexicana. 7-8 zile. 2 formal nights (serile in care lumea sta la coada la poze; va fi ceva de munca). Vas mare si nou, clasa Spirit. Mai multe detalii aici.
Dupa terminarea colegiului, programul e ceva mai relaxant. In mare parte datorita managerului foto de aici, Varoon, care nu vrea sa ma streseze pana la urmatorul vas. Maine am liber pana la 16:30, cand trebuie sa fiu in galerie (asta inseamna ca am din nou timp pentru New Orleans). De la 19:00 voi juca rolul piratului. 600 de poze in aproximativ o ora. Surprinzator, dar lumea chiar cumpara poze in care eu joc rolul tampitului, ranjind la fiecare secunda: Aaargh! Come here and take a picture with the pirate!

Dupa cum bine spunea Agung…

Cate ceva despre saptamanile de training. Am avut doi traineri: Wayne (Africa de Sud) si Agung (Bali – Indonezia). Fiecare cu stilul sau. Pe Wayne nu prea il placea nimeni, nici “invataceii”, nici fotografii. Si asta pentru ca nu are pic de umor, mult prea serios, plicticos si cam ciudat. Clipeste foarte des, mult prea des, un fel de tic nervos. Si spune multe tampenii. El a tinut cursul de aparatura fotografica: „When you have a higher ISO, the pixels are larger and that’s why it looks so bad. So you’ll stick to iso100”; „All professionals use only E1”; „The 14-54mm Zuiko lens was specially designed for Olympus E1. That means that it doesn’t work with any other Olympus camera”. Asta pe langa faptul ca eram invatati chestii elementare total aiurea, gen: „aperture priority means that you set the shutter speed and the camera sets the aperture”. La Carnival, totul se bazeaza pe eficienta, asa ca suntem invatati doar minimul necesar, doar setarile de care avem nevoie, fara nici o alta explicatie suplimentara, gen dining room shooting: M mode, ISO100, 1/30, f/5.6, WB 5300. Si asta e tot.

Agung, pe de alta parte, este exact opusul lui Wayne. Foarte apropiat de noi in cele trei saptamni, e un tip glumet, dar strict atunci cand e cazul, se zbate sa intelegem, se supara atunci cand nu iese bine treaba. De cate ori are ocazia ne povestste cu mult patos despre locurile natale, Bali, unde de altfel ne-a si invitat. Peste doua luni va renunta la jobul actual, dupa vreo 7 ani petrecuti cu Carnival) si se va intoarce in Bali, unde are o scoala de fotografie. Stie maghiara foarte bine, sotia fiind unguroaica (se intelegea foarte bine cu unul din colegii de training, maghiar, Atilla).
In prima saptamana pe vas, toti eram numai zambete: vai cat de misto e, nu-i deloc rau, mult mai bine decat ne asteptam. Asta pentru ca inca nu incepusem sa muncim: doar asistam la training-uri care nu aveau prea multa legatura cu fotografia: familiarizarea cu vasul, masuri de siguranta, ce este hartuirea sexuala (raspuns: poate fi orice), tehnici de vanzari (upselling, suggestive selling etc), comportamentul fata de pasageri si altele asemenea. Putine training-uri cu specific fotografic, si acelea destul de usurele, in care doar stateam si ascultam.

N-a tinut foarte mult. Deja din cruise-ul nr 2, am inceput sa vedem exact cum stau lucrurile. Din euforia primelor zile am intrat brusc in stresul si regimul de lucru specifice unui fotograf pe Carnival. Totul era nou si in cantitati foarte mari. Un volum atat de mare de informatii incat cu greu eram capabili sa-l procesam. Nici unul dintre noi nu fusese inainte un fotograf in adevaratul sens al cuvantului, mai ales unul care sa fi lucrat cu oamenii. Au urmat multe greseli, din partea tuturor. Spre exemplu, datorita „privarii de somn”, am ratat niste ore in galeria (de la 6:30 la 8:30 dimineata), printre multe altele. Fiecare greseala era aspru taxata de traineri. Orice intarziere poate fi penalizata: mai intai cu verbal warning, apoi daca persisti, cu written warning. La 3 written warnings pleci acasa. In penultima zi, o colega a fost foarte aproape de a fi trimisa acasa, dupa ce a adormit in cabina in timp ce lumea o astepta in Gangway. Wayne i-a spus sa-si faca bagajul, dar in cele din urma a intervenit pentru ea Agung.
Deja la al patrulea cruise, toata lumea era obosita, frustrata, entuziasmul initial disparand incetul cu incetul. Unul din colegi (nepalez) a fost trimis acasa datorita raului de mare pe care l-a avut in prima saptamana. Si-a revenit dupa aceea, dar deja pierduse prea mult, asa ca au renuntat la el.

Spre sfarsitul perioadei de training, am inceput sa fim un pic mai relaxati, sa ne obisnuim cu orarul incarcat si sa facem fotografii ceva mai bune. Asta a fost si scopul. Mai sunt multe de invatat, dar macar ne descurcam.

Am terminat ieri saptamanile de training. Insa mai trebuie sa astept inca un cruise pentru a pleca de aici. Si tot atunci voi afla si pe ce vas ma vor trimite. Cum este ultimul cruise pe Fantasy voi incerca sa profit si sa ajung sa inot cu delfinii in Cozumel. Excursia este gratuita pentru angajati, dar trebuie sa obtin acordul photo managerului si al managerului de “shore excursions”.

Din pacate, nu am timp mai deloc sa scriu despre ce se intampla aici, sa descriu locurile, oamenii, starile prin care trec. Sunt mereu in fuga, in pauze de cate o jumatate de ora in care trebuie sa rezolv o mie de lucruri. Si din nou munca, multa munca! Dar nu ma plang :p

Nu sunt prea multi si nu toti par de treaba.

Un singur fotograf, Paul (din Tarnaveni), este roman (sunt 12 fotografi pe vas + 12 trainees photographers, printre care ma numar si eu). E unul din romanii foarte de treaba de pe aici, insa cam deprimat, nu-i place deloc jobul asta. Are cateva contracte (parca 3) cu Carnival. Ar vrea sa treaca pe altceva, eventual sa se mute la departamentul internet.

Elena este managerul departamentul internet. Singura persoana in departament. Un pic aroganta, nu prea iti vine sa te intri in vorba cu ea. I-am pus o intrebare tehnica (upload-ul de poze nu merge) si mi-a spus foarte sictirita: „Du-te la internet in Cozumel si nu-mi mai pune intrebari d-astea!”. Jobul ei e foarte relaxant, nu prea implica nimic, din observatii atente.

Ioan: lucreaza in departamentul AV, cameraman. Inainte de asta a lucrat la TVR, acelasi lucru. Ne compatimeste pe noi, fotografii, care suntem alergati de dimineata pana seara. In departamentul lui e liniste si pace. Se ocupa de dvd-ul croazierei. Daca filmeaza cum trebuie, editarea este usoara si isi poate prelungi considerabil timpul liber.

Am interactionat mai putin cu ceilalti romani de pe aici, in principal din lipsa de timp. In cazul unuia, il evit cat pot de mult din alte motive. Am vazut pe insinga ca e din Romania si l-am salutat. Mare greseala. „Ce faci fratioare?!” a fost raspunsul lui. Si uite asa este reprezentat si Ferantari-ul pe aici. Lucreaza ca hotel steward.

Alti romani: o tipa care lucreaza la gift shop, ok. Un alt roman, tot acolo, iarasi ok. Inca doi (un el si o ea) la casino, par ok. Mai sunt si altii cu care nu am interactionat mai deloc pe aici.

Doua poze din New Orleans. Or sa mai urmeze.

Acum, dupa aproape 3 saptamani de stat pe vas, pot spune cate ceva despre Fantasy in cunostina de cauza. Am fost destul de dezorientat primele zile, nu stiam prea bine nici cum sa ajung la cabina. Cu toate acestea, daca se nimerea sa ma aflu intr-un loc frecventat de turisti, nu treceau mai mult de doua minte fara sa fiu intrebat unde e Forum Lounge, Universe Lounge, Captain’s Party, Casino, Gift Shop etc. Asa ca ma comportam ca o pisica stresata trecand strada, uitandu-ma atent in stanga si drepta, gata in orice moment sa schimb directia.
Asadar, cate ceva despre Fantasy, vasul de training: e unul din vasele Carnival nu prea mari (70,367 tone), care da numele clasei in care se afla, destul de vechi (1990), cu o capacitate de vreo 2100 de oaspeti + 900 de angajati. Traseul croazierelor nu este prea variat, intre 4-5 zile, dupa cum urmeaza:

• 4 zile: plecare New Orleans, zi pe mare, zi in Cozumel, zi pe mare, New Orleans din nou

• 5 zile: plecare New Orleans, zi pe mare, zi in Progreso, zi in Cozumel, zi pe mare, New Orleans din nou.

Interiorul este foarte kitchos, reprezentativ pentru anii ’80: beculete si mocheta ieftina (incerc sa nu pun poze).
Fantasy e inalt cat un bloc bucurestean, vreo 12 „etaje” (deck), fiecare cu punctele sale de atractie. Cele inferioare sunt alocate membrilor de echipaj (crew, staff), intre 1 si 3: cabinele propriu zise, crew mess, staff mess, spalatoria, si multe altele. La nivelul 3 se afla si laboratorul foto, unde se printeaza fotografiile, se tin unele sedinte, se afla echipamentul foto (in speciale camerele) si recuzita suplimentara. Mai avem si un crew bar, situat in prova (s-ar putea sa folosesc niste termeni aiurea, dar nu conteaza), deck 7 (Empress). Tot acolo este si o sala de gimnastica. Mult mai ok este insa cea destinata oaspetilor (dar si fotografilor, care fac parte din staff), utilata cu tot ce trebuie. Avem inclusiv o piscina (o cada mai mare de fapt) destinata membrilor de echipaj, si un loc unde oamenii fac plaja, discuta, beau, fumeaza etc.
Ca fotograf pe Fantasy, majoritatea timpului este petrecut pe Promenade Deck („etajul 9”), unde se afla galeria (locul unde se expun si se vand poze), setup-urile (studiouri ambulante, cu backdrop, lumini si tot ce trebuie) si unde oamenii se opresc sa faca poze (in special Formal Night – Seara Capitanului).
Ma opresc aici cu descrierea, nu de alta, dar risc sa va ametesc.