dus cu pluta pe vapor

Conform zicalei: “I want you to kitsch me as hard as you can!”

Am avut bucuria de a locui pentru doua zile intr-o casa cum alta nu-i! Un exemplu de bun gust si armonie. Mi-au placut in mod deosebit cele 12 afise cu Stela & Arsinel de la inceputul anilor ’90. Dar piesa de rezistenta a fost o minunata rigla chinezeasca (a se vedea mai jos) inramata si asezata pe perete vizavi de Jesus, care se uita rusinat inspre fereastra, pentru ca vorba aia: “la soare te puteai uita, dar la dansa ba!”. Pofta buna!

Niste maimute (cu aspect vag manelist) ajunse accidental la B’estival au inceput sa faca ceea ce ei numeau Pogo (lovituri voluntare in stanga si in dreapta cu pumnii si picioarele, ca asa intelegeau ei). Cineva atrage atentia uneia dintre maimute ca e cam aiurea ce face. Raspunsul: “Ai auzit de Pogo? Ca daca nu ai auzit, trebuia sa stai acasa sa te uiti la televizor!”.

Alice Cooper: se tine bine pentru varsta lui. Teatru cam ieftin in schimb, cu toate papusile si baletul de pe scena.

Marilyn Manson: asteptare luuuunga, mai putin teatru decat la Alice, show cat de cat ok, public cam apatic, sfarsit cam lamentabil.

Seria completa (cu 3 poze in plus) aici.

In a doua zi a festivalului de la Romexpo, am fost la o nunta.

Diferenta majora intre o nunta si o inmormantare e ca la cea din urma nu trebuie sa pari fericit. Si asta e un lucru bun, mai ales pentru un autist incapabil sa discerne macar regulile minime de comportament social adecvat unei astfel de situatii.

Mi-era teama ca o sa fac cale intoarsa pana la masina sa las rucsacul cu echipamentul foto. Am pasat rucsacul unui prieten care reuseste de regula sa treaca de filtre fara sa fie intrebat nimic. La al doilea filtru, omul de paza se uita spre rucsac si spune: “La cate ai acolo, mi-e frica sa caut. Intra!” Ar fi avut, ma gandesc, o cariera de succes la filtrul de la aeroport (eventual unul cu risc ridicat de atacuri teroriste).

Am ratat Hooverphonic, am prins in schimb Morcheeba (sunetul cam prost pe alocuri):

Si apoi Faithless:

Inapoi la munca. Program ceva mai lejer, de vara… E cate putin din George Costanza in fiecare dintre noi, asa ca nu-i grav 🙂