Author Archive

Saturday, June 23rd, 2007

What a fine day for…science!

Lipsea ceva zilei de ieri si nu stiam exact ce. Am afat ce lipsea acum juma’ de ora (e putin trecut de vineri la ora la care scriu), cand alternatorul (se pare) a cedat subit la 2 m de garaj. Se putea si mai rau, spre exemplu sa raman cu masina in mijlocul intersectiei. Dar a fost de treaba, m-a lasat cuminte in fata portii, dupa care si-a dat duhul.

Daca se continua in ritmul asta, voi avea o vacanta de vara ca in clasa a VI-a: fara bani, masina si alte lucruri utile (dar nu indispensabile). Macar sa-mi repar bicicleta.

No Comments » - Posted in pe uscat by

Friday, June 22nd, 2007

Ce ziceam?

Ziceam ca pe 20 iulie o sa fiu in Miami. Ei bine, nu! De ce sa ma grabesc? Am fost anuntat astazi ca s-a amanat plecarea cu doua luni, astfel ca o sa ajung acolo abia pe 19 septembrie. Nu stiu daca sa ma bucur sau nu. Cert e ca la aflarea vestii nu m-am bucurat deloc. Asta in conditiile in care pe 15 iunie am spus “Pa!” jobului unde am activat timp de ceva ani cu mai mult sau mai putin succes. Ceea ce inseamna ca sunt nefericitul castigator al unui curs de dramuire a banilor pe care altfel i-as fi facut praf intr-o singura luna.

Pe de alta parte, ma gandesc ca n-am mai avut de mult, de foarte mult timp o vacanta de trei luni, pe modelul iunie-septembrie. Copilul din mine ar fi foarte fericit sa stea aiurea cu lunile, ca intr-o autentica vacanta de vara. Ce vremuri…

4 Comments » - Posted in pe uscat by

Wednesday, June 20th, 2007

Ars Poetica

Peste fix o luna de zile ar trebui sa ma gasesc in Miami, gata de imbarcare pe vasul de croaziera “Imagination”, al companiei Carnival. Moment zic eu bun pentru a lansa acest blog la “apa”.

Imagination

Primele trei saptamani mi le voi petrece pe acest vas scoala, invatand cum sa fotografiez (sau sa pozez) pasagerii. Urmatoarele opt luni voi colinda marile si oceanele (cel mai probabil zona Caraibelor) pe unul din cele 20 de vase de croaziera Carnival.

Acesta ar fi punctul de plecare al blog-ului de fata, care se vrea a fi in primul rand o relatare (cu accent pe vizual, ca doar nu degeaba-s fotograf) a experientei cu pricina. Voi incerca sa nu ma rezum doar la relatari despre viata pe vapor, pentru ca ar fi destul de plictisitor, cel putin pentru mine. Asteaptati-va sa cititi despre orice subiect care n-are nici o legatura cu ce mi sa va intampla acolo.

Ma rezum in primul post la aceste fraze seci, pentru ca imi e neclar ce ton ar trebui sa adopt: daca sa fie ironic, auto-ironic, serios-jurnalistic sau senzationalo-otevistic. Probabil ca o sa le incerc pe toate in timp, in functie de context, intr-o varza postmodernista, ca tot e la moda.

3 Comments » - Posted in Imagination,Miami by