dus cu pluta pe vapor

Dry dock-ul s-a incheiat. Cele doua saptamani de dry dock au fost ca o adevarata vacanta. Doar 3 zile de munca, mult timp petrecut in afara vasului. Am avut timp sa ies in fiecare seara in oras, sa dorm pana tarziu, sa pozez si altceva decat portrete la kilogram. Vacanta platita. Platita mult mai bine decat munca la foto.
De astazi imi reiau atributiile de pozar. Adica pozat imbarcari, gangway, formal nights, casual nights, ore lungi in galerie, fara nicio zi libera. Ma intorc la traseul deja cunoscut: Long Beach – Puerto Vallarta – Mazatlan – Cabo San Lucas.

Din Victoria, o ultima serie (sunt mai multe, dar le pastrez pentru ocazii speciale):

Internetul picat pentru cateva zile… Am ajuns joi dimineata in Victoria, cu o zi intarziere. Ma simt ca acasa aici. Frig, probabil la fel ca in Bucuresti… Aer curat de munte. Oras linstit, aerisit, cu aspect britanic. Nu foarte animat. Se spune despre Victoria ca este orasul celor proaspat casatoriti sau al celor aproape morti (newly wed or nearly dead). Mai mult dead decat wed. La 5 se intuneca, raman de vizitat doar mallurile din centru, barurile si restaurantele. Atmosfera de craciun tipic americana. Peste tot anunturi cu excursii de vazut balene. Insa nici unul valabil. Sezonul a trecut, majoritatea balenelor au luat-o spre sud (sanse mai mari sunt sa le vad in Cabo San Lucas). Excursii solitare fara scop si directie prin centrul orasului si imprejurimi. Singurele care-mi plac. Cateva poze, din cele care nu spun nimic:

***

La extragerea de azi dimineata, am fost norocosul castigator (printre alti 10) al unei zile de munca in dry dock. Sa povestesc putin, se merita. Suntem pusi sa caram niste rafturi din gift shop din deck 3 in deck 9 la gunoi, in container. Aproximativ 30 de bucati, foarte grele (combinatie de marmura, metal, lemn). Ne apucam repede de treaba cu speranta ca o sa terminam devreme. Dupa aproximativ 20 de rafturi carate apare si managerul gift shop-ului. Se ia cu mainile de cap. Rafturile nu trebuiau aruncate. Italianul care ne-a dat ordinul e de negasit.
Containerul este coborat cu macaraua, apoi ridicat pana la deck 3 de unde descarcam rafturile aruncate cu cateva ore in urma. Noi sa fim sanatosi!

Scriam odata ajuns aici ca mancarea nu este atat de proasta pe cat ma asteptam. Adevarat. Ma asteptam sa gasesc un singur fel de mancare iar acela sa nu fie comestibil. Asteptarile erau asadar scazute.
Cum arata si mai ales ce gust are mancarea pe vas? Este cat de cat diversificata, prost preparata, fara gust, multa. Deci nu se moare de foame. Dar chiar asa diversificata cum pare la prima vedere te plictisesti destul de repede, ti se taie pofta de macare dupa prima luna.
Dimineata: omleta din alte chestii decat oua (cu siguranta nu contine asa ceva), parizer prajit si alte chestii prajite. Niste pateuri cu gust aproape ok. Lapte, cereale, parizer, salam cu gust de petrol (probabil din Iraq), sunca, 4 feluri de cascaval, colorate cu vopsea diferita, rosii, castraveti etc
In fiecare zi la pranz avem: orez (intotdeauna), cate un fel de peste (mai intotdeauna fara nici un gust), cate unul de pui, unul de alta carna (porc, vita etc), supa si alte feluri de mancare. Prost preparate.
Pe langa felurile principale, avem tot felul de salate, fructe (in principal: banane, mere, pere), desert (prajituri, unele dintre ele bune). Astea sunt la fel in fiecare zi.

Disclaimer: Meniul arata mult mai bine decat mancarea. Iar gustul acesteia este incomparabil…

La cina: cam la fel cu ce e la pranz: intotdeauna orez, ceva peste, ceva pui, supa etc

Se mai poate comanda suplimentar de catre staff oua ochiuri, cheesburger, friptura.

Se mai poate lua masa uneori si in restaurantul „casual” al pasagerilor, situat pe Lido deck. Adica Pizza si sandwichuri. Doar in anumite zile (cand vaporul se afla in port) si intre anumite ore. Suntem doar tolerati acolo, asa ca totul trebuie sa fie discret, cand nu sunt prea multi pasageri in preajma.

Din cand in cand am dat si peste mancaruri care voiau sa para romanesti: „varza co carnati”, „sarmale”. Doar pareau, gustul nu are nimic de-a face cu the real thing.

De cand am venit aici am pierdut cateva kg, nu stiu daca din cauza mancarii sau din cauza jobului. Cert este ca mancarea de pe Pride mi se pare mai proasta decat pe Fantasy. Cei cu multi ani in companie imi spun ca este doar o iluzie. Pe toate vasele Carnival mancarea este la fel, meniul si modul de preparare este neschimbat cu anii. Daca este marti, toata lumea mananca acelasi lucru indiferent pe ce vas sau ocean se afla. Totul este uniform: inodor, incolor, insipid.

Departamentul foto Pride a depasit asteptarile companiei in luna octombrie. Toate targeturile au fost atinse si depasite, pasagerii au lasat numai cuvinte de lauda in „comment cards-uri” la adresa fotografilor.

Evident ca o companie careia ii pasa de fiecare angajat in parte nu putea lasa nerasplatita o asemenea realizare mareata. Prin bunavointa companiei, departamentul foto a luat masa (o singura seara) in Normandie Dining Room, impreuna cu pasagerii (cateva sute la numar). Adica am mai schimbat si noi putin meniul cu ceva mai comestibil. Pentru cativa fotografi cu vechime in companie (6-8 ani) s-a intamplat pentru prima data sa beneficieze de un astfel de tratament. Lacrimi de emotie si de gratitudine pentru gestul parintesc al preaiubitei companii au inflacarat minitile fotografilor mandri ca se pot dedica cu trup si suflet preaslavirii profitului. Multumiri eterne Corporatiei!

Carnival Corp. vrea sa afle cat de multumiti sau fericiti sunt angajatii sai. Isn’t that cute? Tocmai de aceea, incepand cu 1998, au introdus un chestionar cu afirmatii legate de mancare, manager, cabina, viata in general (cat am de gand sa stau cu Carnival, daca sunt de parere ca Carnival – cacofonie voita – e cea mai buna companie din piata pentru angajati). Chestionar anual, anonim, completat de fiecare angajat.

Una din afirmatii era: „The company cares for me as an individual”, iar variantele de raspuns: Strongly agree; Somewhat agree; Somewhat disagree; Strongly disagree; N/A.

Nu stiu altii cum sunt, dar pentru mine afirmatia respectiva are aceeasi valoare cu: “The tooth brush (mobile phone, car) cares for me as individual”. Cine este Carnival Corp. asta de ii pasa de mine ca individ? Cumva o entitate abstracta, cu zeci de mii de angajati, a carei unic tel in viata este de a furniza actionarilor castiguri cat mai mari? Si atunci cum ii poate pasa unei astfel de entitati abstracte, orientate exclusiv spre profit, de Gigel, ca individ?! In ce context se poate intalni Gigel cu Carnival sa discute ca oamenii, fata in fata, iar entitatea abstracta sa dezvolte un sentiment de compasiune pentru angajat (aka sclav pe plantatie), sa ii pese in adevaratul sens al cuvantului.

Corporatiei Carnival nu ii pasa de Gigel ca individ, nici macar de ID-ul 405599 atasat acestuia, pentru ca este incapabila de asa ceva. Toate numele si numerele sunt consumabile, la fel ca hartia foto. Ii pasa ca cel putin 73,942(3)% dintre angajati sa fie cat de cat multumiti, astfel incat pe termen lung compania sa economiseasca cat mai multi bani care altfel s-ar fi dus pe recrutari, traininguri samd.

Strongly disagree, in lipsa variantei: Are you kiddin’ me?