dus cu pluta pe vapor

In Mazatlan:

“Fun Time-ul” s-a terminat. Urmeaza vacanta:

In ultima zi de munca programul se incheie la 21:30, cu 2 ore mai devreme decat in mod obisnuit. Nu ramane prea mult timp de facut bagajul, operatiune oricum deprimanta si foarte frustranta. La miezul noptii departamentul foto se aduna in crew bar pentru o ultima bere in cinstea celui care pleaca. Mai toata lumea e obosita, cum e si normal dupa o zi de sambata (sea day, ziua in care se fac cei mai multi bani pentru Carnival). Schimbul obisnuite de adrese de e-mail, vorbe de bine, urari: „See you soon! (It is a small world, just 6 billion people!)” La 1 dimineata fotografii incep sa se retraga in cabinele lor de 2m2. Unii dintre ei incep programul la 6:30 dimineata, galerie pana la 10:30. „bye, bye, don’t forget to write….!”

Acum este 2:30 dimineata. Nu prea mai am timp sa dorm. La 6:30 trebuie sa trec prin procesul de imigrare (crew immigration check), inainte de a parasi vaporul. Urmeaza alte cateva ore de asteptare in crew bar, pana toti pasagerii parasesc vaporul, probabil 11 dimineata. Avionul e la 6 seara, din Los Angeles.

Nu s-au intamplat prea multe lucruri. Timp pierdut cu cumparaturile, desigur. Pana acum reusisem sa evit „shopping-ul”. In afara de Walmart-urile din Long Beach si Puerto Vallarta (pentru pasta de dinti, etc etc) nu intrasem in vreun alt magazin. Sa sumarizez:

• Long Beach: un Walmart cu de toate la 20-30 de minute de vapor. Preturi ca in US, ridicol de mici, mai ales la electronice. Un Best Buy in care nu am ajuns. Un magazin langa Walmart cu imbracaminte ieftina, Ross. O pereche de blugi de marca – 12$. Alte magazine in care n-am intrat, fie pentru ca sunt inchise (sunt in Long Beach doar duminica, pana in ora 11 dimineata) fie pentru ca nu ma interesau.

• Puerto Vallarta: un Walmart la 5 minute de vapor. Preturi de Mexic, mai apropiate de cele de acasa. In centrul Vallartei se pot cumpara nimicuri destul de ieftine.

• Mazatlan: cel mai ieftin dintre toate porturile mexicane. Vanzatori agresivi, mai agresivi decat fotografii de pe Carnival.

• Cabo san Lucas: foarte scump, statiune exclusiva pentru turistii americani. Nimic interesant. Insa se poate negocia puternic, au de unde sa scada (pentru un produs de care nu eram interesant vanzatorul scazuse pretul de la 35$ la mai putin de 20$ in doar 2 minute).

• on-line (Amazon, b&h photo): preferatele mele, insa „nu e bani” iar livrarea pe vapor e cam riscanta.

Alte evenimente: vinerea trecuta, in Cabo, m-am reintalnit cu Laura, intoarsa pe barci, mai precis pe Celebrity Infinty. Cica acolo se fac bani (ei lucreaza pe comision si nu salariu fix ca in cazul Carnival). Imi spunea de un fotograf de pe Celebrity care si-a dat demisia pentru ca auzise ca pe Carnival e mult mai bine. De curand a scris celor de pe Celebrity ca s-a inselat: nu e mai bine, ba din contra 🙂

S-a mai intamplat o intalnire in Mazatlan cu Spiritul (Carnival). Se indreptau si ei tot spre Alaska. Echipa de acolo avea (ca in cazul Pride) doar un singur roman in componenta. Mai precis o romanca, Diana. Daca as face prostia sa ma introc pe barci, as gasi-o transferata pe Splendor. Cica pe Splendor jumatate din echipa o sa fie formata din romani.

Ceva mai relaxat, desi tot obosit. Au mai ramas cateva zile.

Ieftin nu inseamna ca serviciile sunt de proasta calitate. Sa luam exemplul Pride. O croaziera de 7 zile (Long Beach – Puerto Vallarta – Mazatlan – Cabo San Lucas) costa aproximativ 600$ (chiar mai putin in low season, pret de start). In cei 600$ sunt incluse 6 nopti de cazare in camere comparabile cu ale unui hotel de lux, transportul, mancare la orice zi si din noapte (nu exceptionala, decenta), showuri gratuite, atentie exagerata din partea tuturor sclavilor de pe vapor etc etc. Deloc rau, pasagerii par sa fie foarte multumiti.
Cum reuseste totusi Carnival sa mentina rata profitului extrem de ridicata in conditiile in care preturile sunt atat de mici? Lipsa taxelor, activitatile comerciale de pe vapor si „sclavii” fac diferenta.
Majoritatea vaselor Carnival sunt inregistrate in Panam(e)a. Acolo nu prea exista taxe, legi, iar daca exista sunt foarte relaxate. Carnival isi desfasoara activitatea in „apele internationale”, asta inseamna ca in afara unor sume modice (taxe de port si alte tipuri de taxe) nu contribuie cu foarte mult la bugetele tarilor prin care are porturi.
Probabil ca pretul unei croaziere nu acopera costurile de operare. Banii se scot din activitatile (duty free) desfasurate pe barca: foto, casino, bar, shore excursions, SPA etc. Astfel ca unii platesc 600$ croaziera doar ca sa plece acasa cu poze de 800-1000$ (desi media/pasager e muuuult mai mica, doar vreo 30$/saptamana dati pe poze). Tactica inteligenta din partea Carnival: oamenii sunt momiti initial cu un pret foarte mic pentru croaziera, dupa care sunt usurati la portofel (scuzati expresia grobiana) pe parcursul croazierei. Cu cat vaporul petrece mai mult timp departe de tarm, cu atat mai bine pentru Carnival.
Pentru a mentine costurile la un nivel cat mai redus, Carnival foloseste forta de munca ieftina (dar spalata bine pe creier ulterior), adusa din tari unde 1,000$/luna (70 ore/saptamana sau mai mult) inseamna o caruta de bani. In unele cazuri compania plateste minimul posibil. Spre exemplu, in cazul unui cabin steward, compania ii ofera un salariu de 30$/luna. Este problema angajatului daca scoate sau nu bani din „tips-uri” pentru a compensa nimicul primit de la companie. Umbla vorba ca vor sa taxeze in curand tipsurile primite de barmani, cabin steward samd, astfel incat acestia sa nu castige prea mult iar o parte din bani sa ajunga la Carnival.
Subiectul e vast, din pacate aici nu am timp sa scriu mai mult. Timp de pierdut cu un astfel de subiect o sa am in cele doua luni de vacanta (indiferent de ce voi face dupa) la intoarcerea in tara.